Civica

Campanie umanitară „Fii sensibil și dăruiește”

Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Maria Montessori” din Constanța a primit marți, 09 decembrie 2014, ora 11.00, vizita unor oaspeţi de seamă. Profesori și elevi ai Colegiului Național Pedagogic „Constantin Brătescu” Constanța au organizat o campanie umanitară numită „Fii sensibil și dăruiește” pentru copiii cu cerințe educative speciale din această şcoală.

Activitatea, coordonată de profesorul de limbă turcă din cadrul Colegiului Național Pedagogic „Constantin Brătescu” Constanța, Musledin Firdes, a constat în donaţii de articole de vestimentație, alimente, rechizite școlare și mobilier pentru micuții Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă „Maria Montessori”.

Cu acest prilej, directorul CŞEI „Maria Montessori”, profesor psihopedagog Nida Regep, a mulţumit membrilor comunităţii turce, dar şi reprezentanţilor Colegiului Național Pedagogic „Constantin Brătescu” Constanța pentru iniţiativa de a oferi copiilor o mică bucurie în pragul sărbătorilor de Crăciun.

La final, elevii Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Maria Montessori” alături de cadrele didactice au oferit invitaţilor un moment artistic deosebit cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Parteneri ai evenimentului au fost personalități ale vieţii sociale şi administrative constănţene, printre care îi amintim pe subprefectul județului Constanța, Levent Accoium, inspector școlar general adjunct, prof. Irinela Nicolae, președintele Uniunii Democrate Turce din România, Osman Fedbi, muftiul Cultului Musulman din România, Murat Iusuf, consulul Republicii Turcia la Constanța, Ali Bozcalișkan, și președintele Asociației Oamenilor de Afaceri Turci din Dobrogea, Zeki Uysal.

Despre Autor:

este o platformă de opinii.

Lasă un comentariu