Un copac a fost smuls din rădăcină de vântul puternic și a căzut peste cinci autoturisme parcate în apropiere, pe strada Decebal din Constanța. Una dintre mașini a fost distrusă în totalitate. Din fericire, nu a fost nimeni rănit. În una dintre mașini s-au aflat două persoane, care însă nu au fost rănite, transmite TV Neptun. Azi-noapte și în această dimineață, alți șase copaci au fost doborâți de vântul puternic, în muncipiul Constanța, pe străzile București, bulevardul Unirii, Traian, Nicolae Iorga. Furtuna a pus la pământ și trei copaci din localitățile 23 August și Costinești.
Copaci dărâmați de furtună la Constanța




