Evenimente

„De ce eu?”, inspirat de cazul Panait – proiecție de gală la Cityplex Tomis Mall Constanța

Unul dintre cele mai așteptate filme ale anului, De ce eu?, în regia lui Tudor Giurgiu, va avea o proiecție de gală la Constanța vineri, 6 martie, de la ora 19.00, la Cityplex Tomis Mall. Constănțenii vor avea ocazia să-i cunoască și să le pună întrebări regizorului Tudor Giurgiu și actorilor Emilian Oprea, Mihai Constantin, Andreea Vasile și Alin Florea despre filmul inspirat de controversatul caz al procurorului Cristian Panait. Biletele pot fi achiziționate în avans, începând din 24 februarie 2015.

De ce eu? a avut premiera mondială la Festivalul de la Berlin și rulează în cinematografele din România din 27 februarie. În Constanța, va putea fi vizionat din 27 februarie la Cityplex Tomis Mall.
Thriller-ul politic este inspirat de cazul real al procurorului Cristian Panait, care s-a sinucis în 2002, la doar 29 de ani, în contextul anchetei asupra unui procuror din Oradea, Alexandru Lele, și a presiunilor exercitate asupra sa. „Filmul despre Panait e, oarecum, filmul despre eșecul unei generații din care fac parte. Care a crezut că schimbările politice ale anului 1989, că despărțirea de comunism va însemna o rupere definitivă cu sistemul vechi mafiot și corupt. În 2002 (anul morții lui Panait), dar și în prezent, realitatea românească e una dură: vechii ofițeri și activiști din Securitate monopolizează nu doar afaceri importante, ci și poziții importante în politică”, declară regizorul Tudor Giurgiu, care semnează scenariul împreună cu Loredana Novak.

Personajul inspirat de Panait este jucat de Emilian Oprea, actor la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, aflat la debut în rol principal într-un lungmetraj de cinema. Distribuția este întregită Mihai Constantin, Andreea Vasile, Dan Condurache, Liviu Pintileasa, Mihai Smarandache, Alin Florea, Lucreția Mandric, Sore Mihalache, Ionuț Caras, Virgil Ogășanu.

Despre Autor:

este o platformă de opinii.

Lasă un comentariu