Generation Awake este o campanie europeană de informare care invită oamenii să se gândească la obiceiurile lor de consum şi la consecințele acestora asupra mediului, resurselor naturale, calității vieții, sănătății şi bunăstării. Expoziția itinerantă promovează conceptul de “economie ecologica (circulară)” – în special aspecte legate de managementul deșeurilor – și îndeamnă publicul să își manifeste susținerea prin aderarea la comunitatea social media.
Expoziția poate fi vizitată în această vară în stațiuni de vacanță populare în șapte State Membre ale UE – Bulgaria, Croația, Grecia, Italia, Portugalia, Franța și România – țări care înregistrează o rată scăzută de reciclare. Conform unui grafic recent publicat de către Agenția Europeană de Mediu, rata de reciclare in România este de 1%, în Bulgaria puțin peste 0,5%, în timp ce la polul opus de situează Italia, cu o rată de 36%, cea mai mare valoare înregistrată in rândul celor 7 țări vizate de campanie, dar oricum sub procentajul mediu de 50%.
Instalată în Piațeta Perla de la Mamaia, unde va staționa până la data de 1 August, expoziția își propune să atragă în următoarele 2 weekenduri cât mai mulți vizitatori .
În mod cert, majoritatea turiștilor din stațiune s-au oprit deja curioși în fața celor trei structuri atipice instalate pe faleză, pentru a citi informațiile pe tema managementului deșeurilor și a consumului responsabil. Începând de vineri 18 iulie, vizitatorii expoziției vor avea ocazia să-l vadă „în acțiune” pe Aurel Gunoier, mascota simpatică a campaniei, care va defila zilnic pe plajă, invitând copiii și părinții să viziteze expoziția și să participe la activitățile pregătite de organizatori.
În următoarele două weekenduri, pe 19 și 20 iulie, respectiv 26 și 27 iulie, Aurel Gunoier va da startul la activități și va oferi peste 1200 de premii celor mai sârguincioși turiști din stațiune.
Într-o atmosferă veselă și antrenantă, publicul va fi invitat să se informeze de pe panourile expuse pentru a câștiga cele peste 300 de premii puse zilnic in joc la concursul de tip Roata Norocului. De asemenea, vizitatorii – mici si mari – vor putea să susțină campania prin fotografii « la minut » cu AUREL GUNOIER, o amintire marca GENERATION AWAKE.




