În a doua săptămână a lunii martie se deschide pământul şi se trezesc la viaţă vieţuitoarele mărunte, care au fost închise în pământ din Ziua Crucii (14 septembrie) a anului care a trecut. Poporul numeşte această săptămâna şi Săptămâna Gângăniilor, avându-l ca stăpân pe Sfântul Alexie, celebrat pe data de 17 martie, conform calendarului creştin ortodox.

Legenda spune că Dumnezeu, văzând cât de mult suferă omul de pe urma insectelor, le-a strâns pe toate într-un cufăr în Ziua Crucii, l-a chemat la el pe Alexie, i-a încredinţat lada şi l-a trimis să o arunce în apa mării.  Curios, Alexie a deschis cufărul şi toate insectele s-au răspândit în lume. Supărat, Dumnezeu l-a transformat pe Alexie în barză şi i-a menit să adune între 17 martie şi 14 septembrie, toate gângăniile împrăştiate.

Reprezentare mitică sezonieră, Alexie a rămas de atunci patronul vieţuitoarelor care iernează sub pământ, în scorburi, sub scoarţa copacilor, sub pietre sau în ape. Cu cheile pământului la brâu, Alexie deschide şi închide zilele verii şi ale iernii. În toate zonele ţării, în această zi se făceau zgomote bătând în fiare pentru a speria şerpii, şopârlele, cârtiţele, broaştele etc. (Ion Ghinoiu, Mică enciclopedie de tradiţii româneşti, 2008, p. 11).

Pentru a fi feriţi de duhurile malefice ale acestor dăunători, comunitatea tradiţională obişnuia ca de ziua gângăniilor, să păstreze anumite interdicţii. Nu era voie să te gândeşti sau să rosteşti numele acestora, pentru că, altfel te vei îmbolnăvi de friguri tot anul. Femeile ţineau ziua de Alexie pentru a-şi feri copiii de înţepăturile insectelor şi de muşcătura şarpelui. Toate ţesăturile făcute din lână erau scoase în această perioadă la aer şi la lumina soarelui, pentru a alunga moliile din gospodărie (Marcel Lapteş, Anotimpuri magico-religioase. Schiţe etnografice, 2011 pp. 99-100).

Călare pe cal, Alexie păzeşte Soarele care, plictisit de drumul parcurs zilnic între răsărit şi apus, încearcă să se refugieze pe tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără căldură şi lumină.  Alexie, considerat omul lui Dumnezeu, este numit Alexie Boje în Moldova şi Bucovina, Alexie Caldu în Transilvania.

Ziua lui de prăznuire reprezintă şi începutul de an piscicol. Conform credinţelor populare, Sfântul Alexie a dat poruncă să se împrăştie peştii prin ape şi să se zbată întâia oară, în 17 martie. Se credea că este bine ca pescarii să postească în această zi şi să înghită un peştişor viu ca să aibă noroc la peşte iar şarpelui, în această zi, nu e bine să-i zici şarpe ci să-i dai un nume eufemistic, numindu-l curea, Domnul, pentru a nu-ţi pricinui necazuri tot anul. Bărbaţii nu lucrau în această zi cu unelte în formă de şarpe, pentru a nu fi muşcaţi de aceştia în timpul anului.

Nu e de mirare aşadar că, în tradiţia noastă, odată cu venirea  primăverii, rândunica (de sub streaşină),  barza (de pe acoperiş) şi cu şarpele casei (de sub talpa locuinţei) alcătuiesc un fel de spirite tutelare ale gospodăriei. „Pasăre de bun augur, barza este un simbol al respectului filial, deoarece se crede că îşi hrăneşte părintele îmbătrânit. (…) Ca orice pasăre călătoare, a fost considerată întruchipare a sufletului strămoşului şi vehicul al morţilor şi al revenirii lor din lumea de dincolo. E asociată primăverii, regenerării, bunăstării, fertilităţii şi belşugului. Întruchipează principiul uranian şi solar (prin partea albă a penajului şi prin ciocul şi ghearele roşii). În iconografia precreştină şi cea creştină e zugrăvită barza ţinând în cioc un şarpe; exprimă lupta luminii cu întunericul, a binelui cu răul. Românii o consideră pasăre ocrotitoare a casei; de aceea, distrugerea cuibului berzei e un mare păcat”  (Ivan Evseev, Dicţionar de simboluri şi arhetipuri culturale, 1994, p. 21).

Tot în ziua de Alexie se scot afară şi încep să se „se reteze stupii” pentru a se recolteze mierea rămasă neconsumată de albine în perioada iernii, care este un leac apreciat în popor pentru tămăduirea bolilor. După recoltarea mierii, rudele, vecinii şi prietenii o gustau şi se cinsteau cu ţuică îndulcită cu miere. Masa festivă, însoţită de practici magico-rituale era menită să aducă prosperitate prisăcii.

Este perioada în care în satele tradiţionale se făceau prevederi meteorologice de tip oracular; de cântau broaştele, primăvara va fi lungă şi grea; dacă vor ieşi insectele înainte de Alexii va îngheţa; dacă vor fi fulgere şi trăsnete, ele sunt semne rele de an: va fi prăpăd la animale şi recolte.