Scena Teatrului Național Constanța găzduiește dumincă, 17 noiembrie 2013, de la ora 19.00, premiera piesei de teatru O ZI DE VARĂ scrisă de Slawomir Mrozek.

Pe malul mării, într-un loc izolat dintr-o staţiune liniştită, se întâlnesc Izbut şi Neizbut, două modele antitetice ale societăţii – omul norocos, respectiv ratatul social. Cei doi, diferiţi şi complementari deopotrivă, îşi dispută întâietatea sinuciderii pe aceeaşi fâşie de pământ şi de timp până la apariţia Damei care le deturnează planurile transformând totul într-un absurd „cherchez la femme“.

Scrisă de dramaturgul polonez Slawomir Mrozek, piesa sprințară redescoperă plăcerea silogismului și cîștigă publicul prin acțiunea circulară și fervența fluxului ideatic, cu raționamente aprinse, încapsulate în structuri ordonate. Este anul 1984 și la capătul parabolei filosofice și sociale din O zi de vară se recunosc ușor urme din plictiseala existenţală și disperarea metafizică a teatrului absurdului. Replicile sînt spumoase, actorii joacă excelent iar regia discretă scoate maximum de efecte din text și din interpretarea celor trei tipuri ușor recognoscibile. În primul rînd, personajul care dirijează logic situațiile, dezvoltîndu-le prin luciditate și controlul minții. Prin forța lucrurilor, nu se va da în lături de la construcțiile machiavelice. Neprevăzutul, incontrolabilul nu au ce căuta în viața lui. Stăpîn pe orice situație și întreprindere, lui îi reușește totul. Tocmai de aceea și vrea să se sinucidă: din sațietate. Celuilalt sinucigaș, de dragul dihotomiei și al demonstrației, nu îi reușește nimic: de la înot pînă la un minim succes în viață și dragoste. Simetria funcționează perfect.
Odată cu apariția unei tinere, cei doi colegi ad-hoc de sinucidere, se găsesc brusc în situație concurențială. Solidaritatea dintre ei – și așa palidă -, se volatilizează. Fata va ocupa poziția de surpriză a vieții: trofeu compensator destinat ratatului sau noua victorie dorită de învingător, cu atît mai mult cu cît de data aceasta e incertă. Plină de compasiune pentru cel slab, nenorocos, femeia e gata să-i dăruiască afecțiunea de dragul oglinzii cu care el îi întoarce imaginea. Pentru cel ce trăiește guvernat de emoții, ea, cu feminitatea, inteligența și imaginația puse pe tapet, înseamnă splendoare, șansa unică a vieții, categoria de lux a dragostei. Ce imagine despre sine poate fi mai reconfortantă? Doar că, după izbucnirea de umanism, fata se va întoarce către bărbatul stăpîn pe sine care îi poate stăpîni și propriii demoni. Mai ales că el se ajută și de unul-două machiavelisme, uitînd să-i transmită mesajele grijulii ale fostului coleg de sinucidere. (Cristina Rusiecki, ArtActMagazine)

Distribuție: Nicodim Ungureanu, Marian Adochitei / Andrei Cantaragiu, Florina Stănculeț, Cosmin Mihale

Regie: Adi Tamas
Scenografie: Maria Nicola
Video/Lighting: Andrei Casandra
Muzică: Andrei Mihai