Evenimente

Mașină arsă complet la Mihail Kogălniceanu, după un incident rutier

În autoturism se aflau câțiva prieteni care se îndreptau spre localitatea Mihail Kogălniceanu. Șoferul spune că la un moment dat în fața i-a apărut un câine. A tras de volan ca să-l evite, dar a ajuns pe marginea străzii. Mașina a lovit un ciot de copac și a luat foc.
Tinerii au reușit să iasă la timp din autoturismul cuprins de flăcări.
„Ajungând la fața locului autoturismul ardea în totalitate din cauza unui accident rutier. Nu exista victime“, a declarat plt. adj. șef Alexandru Mandache, reprezentant ISU Dobrogea.
Proprietarul mașinii spune că împrumutase autoturismul unui prieten. Polițiștii din Mihail Kogălniceanu au refuzat să ofere presei orice fel de informație despre accident. Unul dintre agenți, aflat în timpul serviciului, a plecat de la locul incidentului în mașina unor localnici. (TV Neptun)

Despre Autor:

este o platformă de opinii.

Lasă un comentariu