Cultură, Evenimente

Nume de cod: Ovidiu

Cu ocazia deschiderii oficiale a unui Consulat Onorific al Austriei la Constanța, Forumul Cultural Austriac a montat o expoziție de fotografie la Muzeul de Artă (unde, trebuie spus, fotografia figurează destul de rar în prim-plan, tot prin intermediul unor instituții, de regulă). Aglomerație, monșer! Am aterizat la cam protocolarul vernisaj pe nepusă masă, aproape ca și cum m-aș fi teleportat, și nu mi-am revenit din agitație decât spre final, când tânărul scriitor ucrainian Andriy Lyubka a mai descrețit atmosfera cu niște notații de exilat postmodern on the road, călător nu între hanuri, ci între benzinării.

13293000_1010107432408028_208357895_n

Asta pentru că, recunosc, m-am recunoscut mai mult în acele rânduri decât în tot ritualul acesta dus în numele unei prezențe foarte îndepărtate – Ovidiu. Atât de îndepărtată încât, inevitabil, vrem să recunoaștem în persoana lui Publius Ovidius Naso un personaj romantic sau, eventual, (post)modern. Căci dacă mai putem vorbi despre exil, nu poate fi decât din interiorul unei culturi global(izat)e care ne obligă să nu lungim repausul între două munci sau între două apăsări de touchscreen, care ne îndeamnă, sedentari fiind, să facem salturi de nomad între imagini.

Zita Oberwalder, căci acesta este numele autoarei, și-a dus aparatul de fotografiat prin locurile pe unde știm că a fost poetul roman (o greșeală semnificativă din broșura care a fost distribuită: „poetul român”), dar ceea ce a ieșit este, din fericire, departe de patetismele provinciale cu care ne-am obișnuit.

Din păcate, abordarea ar putea fi considerată și un pic prea rece (deși, în realitate, nu lipsește pe alocuri umorul). Lucrările – cu excepția unora din ultima sală – sunt în alb-negru, dar compozițiile rareori încearcă să-ți atragă atenția. E nevoie de atenție și de un anumit calm pentru a percepe valențele „poetice” și detaliile mai fermecătoare dintr-un ansamblu aparent lipsit de dinamică și de interes.

E preferabil să percepi „muzica” texturilor, este chiar necesar să interpretezi concretul care poate trece ca atare, fără a produce semnificație pentru tine. Un proces firesc pentru oameni (care sunt aruncați în lume, dar își găsesc – nu tot timpul – cel puțin un „acasă”), dar pe care tindem să-l uităm pentru a vedea în realitate sau în fotografie doar ceea ce ne „trebuie”. A trece dincolo de acest stadiu este pasul necesar pentru a priza fotografia (fotografiile) „de artă”.

13277907_1010107725741332_1578783794_n

(Andriy Lyubka dezlănțuindu-se discret…)

foto: Iulia Pană

 

***

 

 

câteva semne ale exilului

 

singurătăți/mulțimi

via romana/dead ends

existăm între aceste intervale
și ne jucăm la statuie
unde trecutul e conservat
pentru a ne bântui
din când în când
dar mă simt inevitabil
în nicăieri

texturi/simboluri

aglomerări/semne ale exilului

existăm între aceste intervale
și nu plecăm de la noi
stăm la șosea
pentru a ne găsi un job
de străini natali

dar sunt un monstru sub acoperire
în paradisul static

ochi/orizont

pietre/blocuri

Despre Autor:

Yigru Zeltil

Lasă un comentariu