Opinii Subscribe

Secolul Vitezei…

Suntem într-un secol al vitezei. Omenirii i-au trebuit mii de ani pentru a progresa de la roată la automobil, dar numai câteva decenii de a trece de la acesta la zborul spaţial. Am ajuns să trăim într-o lume lipsită de …

De ce este Constanța altfel?

Titlul acesta îl reia evident pe cel al volumului De ce este România altfel al profesorului Lucian Boia. Chestionarea mea nu este însă simplă retorică ci, dacă vreți, o evidență traumatică pentru orice locuitor al Constanței. Orașul nostru este altfel …

Inteligența trotuarului

Îmi plac trotuarele. Există locuri în lumea asta la două, trei ore de mers cu avionul, unde trotuarele fac legea. Sunt trotuare largi, imense după standardele care-mi sunt familiare, care te lasă să flanezi fără teama că te poți oricând …

Facebook-ul lui Mazăre și Constanța noastră

Radu Mazăre zice că a înțeles de unde i s-a tras lui Victor Ponta umilința de pe 16 noiembrie 2014. Adică, de la Facebook. Înainte de a-și face pagină Fb, eu cred că ar fi trebuit să facă multe, multe …

Răspunsul potrivit la violența adusă de fanatism și îndoctrinare religioasă este întărirea și extinderea libertăților în democrațiile noastre laice

Dezacordul de idei ori așa-zisa ‘ofensă’ adusă unor dogme religioase nu poate legitima nicicum violența. Valorile democratice, modernitatea, drepturile și libertățile fundamentale reprezintă temelia unei societăți deschise care exclude recursul la acte de barbarie și terorism. Or, într-o lume liberă …