Cultură

Poemul săptămânii: „calc numai pe unde se retrag valurile” de Dumitru Bădița

12511964_929503743801731_377989419_n

În jurul anului 2000, fracturiștii propuneau o alternativă la literatura generației lui Mircea Cărtărescu (acuzată că ar fi inautentică și excesiv de ludică), un mod de „a scrie așa cum trăiești”, de a ignora diferența (pe care o vedem noi, „criticii literari”) dintre persoana autorului și eul poetic/naratorul din text, de a respinge chiar ideea că literatura ar fi separată în vreun fel de viață. Și avangardiștii, și „trăiriștii” anilor ’30 (printre care și Mircea Eliade) urmăreau idealuri similare de autenticitate, cu diferența că fracturiștii nu doreau să exploreze subconștientul (ca în dicteul suprarealiștilor), ci să capteze reacțiile lor (spontane, nefiltrate de bagajul lor cultural) la realitatea cotidiană.

Deși a debutat încă din 2005 și a participat atât la cenaclul Euridice, cât și – mai târziu – la site-ul Club Literar, pe Dumitru Bădița (n. 1972) îl asociez cu momentul de relativă „relaxare” de la sfârșitul anilor 2000, când unii (ca V. Leac) reușesc să împace spiritul ludic cu notația prozaică. Despre „Poeme prerafaelite” (2008, una dintre ultimele cărți apărute la editura lui Marin Mincu, Pontica) și „Invitat la Săvârșin” (2010) s-a scris la vremea respectivă în revista Tomis, unde au apărut la un moment dat și câteva texte din viitorul volum „Confesive” (2013). Din acest volum am ales poemul următor, care mi se pare destul de reprezentativ pentru maniera lui Bădița – înșelător de simplă la prima vedere, dar deloc „aridă”, „minimalistă”, ci inteligentă. Poate mă înșel în descrierea aceasta, dar recunosc că simt o afinitate față de ceea ce scrie – și că știu cum e să mergi la plajă fără să faci plajă! J

 

calc numai pe unde se retrag valurile
și umezeala pe nisip ca umbra unui nor
își modifică teritoriul

sunt o piele cu alunițe:
una dintre miile care se mișcă prin stațiune

culeg o sticlă de plastic și o arunc în mare:
pet lângă pet formează atolii:
baze militare când se vor decima între ei
scuipătorii de coji de semințe

mă opresc pe un șezlong pustiu
îmi frec cizmele una de cealaltă
și scârțâie
mă adun în palton
și îmi apăs casca pe cap cu mâinile amândouă

nebunul de doctor le-a interzis alunițelor mele
să mai vadă soarele
înfricoșat de competența lui
mă dezbrac pe plajă noaptea
sau în cursul unui diluviu

 

(confesive, Ed. Vinea, București, 2013)

12571323_929505923801513_648428354_n

credit foto: Ciprian Cenan

coperta volumului: Cătălin Lazurca

 

Despre Autor:

Yigru Zeltil

Lasă un comentariu