Svetlana Cârstean (n. 1969) a publicat mai întâi în volumul colectiv Tablou de familie (1995, împreună cu Cezar Paul-Bădescu, T.O. Bobe, Mihai Ignat, Răzvan Rădulescu și Sorin Gherguț). A debutat în volum cu Floarea de menghină (2008), una dintre cele mai puternice cărți de poezie românească ale deceniului trecut, premiată și tradusă în limba suedeză. A doua sa carte, Gravitație (2015), o confirmă pe Svetlana Cârstean ca pe o poetă de prim-plan a prezentului.
Ce povestește muncitorul
Eu n-am mers decât cu floarea mea de menghină.
Cei răi sunt despărțiți de cei buni.
Pedeapsa e mare și cizmarului rău i se va lua calapodul.
Strungarului rău i se va lua strungul.
Grădinarului rău i se va lua sapa.
Și tuturor echipamentul de protecție.
Mie, care se pare că am fost mai mult bun decât rău, Dumnezeu mi-a construit o căsuță ușoară, suspendată în mulțimea de căsuțe luminoase, atârnate la rând într-o ordine desăvârșită, precum rufele la uscat sau, mai degrabă, precum rândunelele pe numărătoare la grădiniță.
Eu cu menghina mea urma să stăm așa liniștiți și fericiți, nu se știe cât și nici nu avea importanță. Fericirea asta înainta spre mine amenințător și știam deja că n-am s-o pot îndura.
După o vreme, îndoiala și nerăbdarea mă încercau tot mai des.
Mă consideram mai mult sclav decât fericit. În orice clipă voiam să renunț.
Mă înstrăinasem până și de menghina mea care aștepta stingheră și ca întotdeauna consolată într-un colț al căsuței noastre suspendate și cu ferestre nesfârșite.
Tocmai atunci când eram în pragul disperării, Dumnezeu m-a privit blând.
S-a îndurat de mine și mâinile Lui, subțiri și fragile, dar colorate în mii de culori ca petalele florilor, îmi indicau drumul de întoarcere.
Atunci totul a dispărut. Atelierul m-a primit, călduț ca de obicei.
Dumnezeu se uita în continuare atât de blând la mine, încât n-am simțit nimic la sosire.
din volumul Floarea de menghină (2008)