Cultură

Poemul săptămânii: „cerule portocaliu” de Vlad Drăgoi

12511811_925668660851906_908016802_n

În prezent, literatura tinde să fie din ce în ce mai puțin separată de tot ceea ce înseamnă cultura contemporană, iar în poezie – care, de la futurism încoace, a ținut uneori pasul chiar și cu tehnologia – lucrul acesta se simte cel mai acut. Nu limbajul, ci imaginea și informația contează mai mult astăzi, ceea ce explică de ce filmele, jocurile video sau cultura de Internet ar fi mai prezente în postările și textele „poetice” pe care le scrie Vlad Drăgoi (n. 1987) decât modelele literare (pe care totuși le are, fiind absolvent al Facultății de Litere din Brașov și pasionat de poeți ca Petru M. Haș sau Constantin Acosmei, a căror influență se vede pe alocuri).

După ce a debutat în 2009 cu un roman pe care l-a renegat după aceea („Istoria artelor sau memoriile unui veleitar incognito”), îi apare volumul „Metode” în 2013, care ar fi putut stârni un scandal imens în afara lumii literare (unde nu se înțelege că eul poetic ar putea fi tratat ca fiind diferit de persoana autorului), dar care a rămas „aviz cunoscătorilor”, deși poemele din carte – unele concepute aproape ca niște niveluri de joc – sunt de o simplitate brut(al)ă. (Mai multe am scris cu alte ocazii, așa că nu mai insist.)

Dar nu vă recomand să începeți cu „Metode”, ci cu sequel-ul de anul trecut. „Eschiva” are de-a face cu tema cruzimii și a purității, dar scenariul neverosimil este înlocuit cu altă convenție: cea a (unei alte definiții a) „poeziei frumoase”. Autorul (ab)uzează intenționat de abateri de la limba literară, inversiuni ostentative și alte licențe poetice (nu lipsește nici mimarea versificației!), totul pentru a scurtcircuita un discurs aparent arid, ca de conversație sau de postare pe o rețea de socializare. Poate nu va fi reținut ca volumul cel mai reușit al lui Vlad Drăgoi, dar sunt aici câteva poeme antologice și destul de accesibile, așa că vă recomand măcar să răsfoiți „Eschiva” – nu pentru că ar fi „bună” sau „proastă” (în fond, judecățile de valoare rămân niște adjective), ci pentru că – măcar pentru unii din „generația” noastră – e într-adevăr „vie”.

 

cerule portocaliu
brăzdat la 7 jumate dimineața
de fuioare lungi de nori
care se întîlnesc în mai multe x-uri
încît fac un fel de gărduleț de protejare
deasupra la oraș,
dacă vin la tine unde tu faci minunea asta
mai o văd eu la fel cum e ea de jos
de pe stradă
sau se face de necuprins
în proporțiile ei grosolane?

mai departe: păsăruică
pe care am vrut să te pun în film –
adică la o vreme eram cîțiva prieteni mai uniți
la care ne plăceau mult filmele și am spus
hai să facem un film
am făcut și afiș
și a răsărit o idee după jeepers creepers
despre cum pe terenurile arabile de lîngă codlea
încep să aibe loc crime urîte
care sunt introduse la începutul filmului
printr-o scenă în care un pușcăriaș
evadează de la penitenciar și fuge fericit pe cîmp
unde o forță nevăzută îl termină foarte violent
pe întuneric.

a doua zi sunt trimiși pe aceste terenuri
cîțiva tineri ca să le păzească de hoții de cartofi
(nu știau nimic încă de prezența malefică)
și deși voiam ca filmul să fie abordat f minimal
adică să fie constant în stil de filmare
și în prezentarea genului
și anume acțiune cu elemente horror
știu că am ținut mult la un cadru mai arthouse așa
care avea să aibe loc chiar cînd tinerii sosesc cu mașina
care încă rulează pe șosea
și atunci cînd dă să tragă pe dreapta,
unde e și cîmpul posedat,
camera de filmat care filmează din față botul mașinii
se mișcă nu la dreapta, după mașină, ci la stînga
spre un alt cîmp pustiu
moment în care se ia și sunetul de motor de mașină
și încetează și rîsetele și vorbăraia dinăuntru
și se mai aude doar un vînticel
de izolare și pace prevestitor
și totodată o păsăruică intră în imagine
și se apropie, în slow motion,
cu pieptul de obiectiv
avînd aripile larg desfăcute
și croncăne o dată, simbolic
după care se duce, fără slow motion
deasupra celuilalt cîmp, profilată frumos pe cerul albastru,
mă rog, un fel de simbolism cu o puternică doză
de kitsch vizual
care ne-ar arăta nouă, spectatorilor
că păsăruica, animal inocent și iubit de dumnezeu
se duce în zona bună, nu ca tinerii, care s-ar înțelege
că vor sfîrși rău în zona ailaltă, rea.

în fine, păsăruică
care normal că n-ai cum să fii tot aia din film
dar la fel văd că faci tu, că te văd de pe scaun
și deși geamu te oprește din a veni mai aproape de mine
tu tot grație și traseu bine definit ai –
m-ai lăsa să-ți fac și ție așa?
să mai încerc să te bag în film adică
acuma cînd e clar că nu mai am sufletul
cum îl aveam mai demult
și de lucrurile de care mă bucuram pînă la vibrație
acuma parcă mă feresc
de frică să nu-mi dea fericire
cu care pe bune că n-aș ști ce să fac.

(Eschiva, Editura Cartea Românească, București, 2015.)

foto de: Mihail Vakulovski

Despre Autor:

Yigru Zeltil

Lasă un comentariu