Mariana Marin (1956-2003) a făcut parte din „Cenaclul de Luni”, debutând la începutul anilor ’80 cu volumul Un război de o sută de ani (1981). A fost coautoare la volumul colectiv Cinci (1982) și a publicat câteva dintre cele mai bune cărți de poezie scrise în limba română la sfârșitul secolului trecut: Aripa secretă (1986), Atelierele (1990) și Mutilarea artistului la tinerețe (1999). Rare au fost versurile atât de directe, de răspicat opozante din ultimii ani de comunism şi încă mai rară a fost maniera proaspătă, subtilă și elegiacă a Marianei Marin de a vorbi despre lagărul existenţial din perspectiva, întotdeauna autentică, a unui poet blestemat. Zestrea de aur (2002), care conține toată poezia sa publicată în timpul vieții, rămâne o carte decisivă pentru o bună parte dintre poeții de după 2000.

Dark ages

Un copil cu ochii de câine

m-a întrebat într-o zi

dacă este greu să ajungi scriitor.

Era iarnă şi totuşi ploua

pe drumul scurt dintre şcoală şi casă.

Gunoaiele tăvălite de ape

se spălau cu frenezie.

Până şi gunoaiele voiau să se spele.

Le simţeam bucuria când o băltoacă

mi-a mângâiat tălpile prin pantofii vechi.

Laptele nu venise.

Ne-am aşezat cuminţi (o, mult prea cuminţi)

la coadă dar n-am rezistat.

Era mult prea frig.

Câinii cartierului începuseră să latre,

bezna era tot mai groasă, n-aveam mănuşi,

Ţipenie-de-Om zăcea lat la intrarea în casă.

Pană-de-Curent şi el, cu Pană-de-Gaz,

prin cotloane, la bârfă.

Frig, foarte frig

frig şi gheaţă, greaţă.

Un copil orfan m-a întrebat într-o seară

pe drumul scurt dintre şcoală şi casă

dacă este greu să ajungi scriitor.

Un ochi de câine bătut

i-a răspuns unui alt ochi de câine bătut

să privească mai bine în jur

până când o să înveţe să muşte

să-şi îndrepte gâtlejul şi sufletul când

stelele-n sus,

moartea aproape.

din volumul Mutilarea artistului la tinerețe (1999)