Cultură

Poemul săptămânii: „dumnezeu s-a născut în america și a uitat sufletele într-un lagăr comunist” de Andrei Dósa

12476348_964796873605751_2138002872_n

„Poetul unei generații” sună oribil, iar „poetul momentului” potențial peiorativ (deși n-ar trebui să fie, dar nu ne place să recunoaștem că noi valorizăm noul). Cel pe care îl voi prezenta astăzi poate că nu este „reprezentativ” pentru o întreagă „generație” sau „promoție”, „gura lumii” ar spune că doar „se întâmplă” să fie peste tot prin antologii sau festivaluri (Ioan Șerbu: „am aflat din câteva cronici că Dósa-i cel mai bun poet de azi apoi am scris poezii cu DEX-ul/de frica gramaticii”), unii dintre congeneri (și chiar dintre critici) îl consideră un „benchmark”, un reper al poeziei actuale despre care se spune că ar putea să mai dea cărți „rezistente”, „inovative” sau măcar influente. Publicând și un volum la editura cea mai cunoscută în materie de poezie, Cartea Românească, nu se poate spune că mai putem să-l ignorăm (și, evident, am încercat în această rubrică să fiu „reprezentativ”, nu doar să îmi manifest niște preferințe).

Andrei Dósa (n. 1985) a absolvit Literele brașovene, avându-l ca profesor de scriere creatoare pe Alexandru Mușina (experiență vizibilă în versatilitatea pe care o are în volumul de debut „Când va veni ceea ce este desăvârșit”, 2011, care nu a câștigat concursul de manuscrise de la Cartea Românească, dar a primit un premiu după aceea) și făcând parte dintr-un grup numit „Lumina de avarie” (care a scos în 2012 un volum colectiv cu același titlu). Activ și pe site-uri precum Fabrica de Literatură (sub egida căreia a apărut antologia „Miez”), prezent de câteva ori și la tabăra anuală de creație de la Săvârșin, a primit și un premiu din partea Institutului Cultural Român, dar l-a refuzat.

Deși a mai publicat alte două volume între timp, „American Experience” (2013) și „Nada” (2015), în care opțiunile sale estetice se clarifică (suficient încât să pară pe alocuri să cadă în propria manieră, dar și asta rămâne de discutat), am preferat să mă opresc la sus-numitul volum de debut, eterogen stilistic, dar înțesat de texte puternice, memorabile, în care se împacă abordări diferite sau chiar „contrarii” cu destul de mult succes. Sunt și texte care alunecă în patetism sau, dimpotrivă, par scrise mai mult ca niște exerciții, dar ansamblul se salvează. În rest, poate că sunt subiectiv, dar asta pentru că rezonez cu poemele și personal, nu numai de la înălțimea „teoriei”. Poemul pe care l-am selectat acum este „scandalos”, dar și substanțial; este transparent, deși poate suporta multe glose și multe digresiuni despre sacru și profan, omul occidental și raporturile sale psihologice ș.a.m.d. Dar vă las să citiți. J :)

 

 

dumnezeu s-a născut în america și a uitat sufletele într-un lagăr comunist

 

lui Thomas Pynchon

 

simt nevoia acută a unei voci feminine. nu mă mai pot sincroniza cu mine însumi. din pântecul mamei cineva îmi face cu mâna a despărțire. nu sunt în stare să-i răspund. am fost conceput în așa fel încât să mă divid în fiecare secundă*. nu mă doare. râd, beau și fumez. mă fut. lumina trece pe deasupra mea zumzăind, o simt prin sticlă. lumină-întuneric-lumină-întuneric. suntem într-un centru de copiere. vreau să-ți aud vocea. v, tu ești? apariția ta ar putea declanșa o gamă largă de reacții kinetice. cineva va ridica o mână. pleoapele se vor mișca: clip-clip. fluidele vor curge până îmi vor dizolva trupul. îmi vin atâtea idei! mușchii mei răsuciți din fibre optice se încordează. sunt frumos. și nicio informație despre mine. dumnezeu   s-a născut în america. tai deșertul în două și nu mă opresc nicăieri.

 

*ceva e putred aici. cineva foarte subțire (probabil sufletul meu) absoarbe materie, absoarbe căldură. acumulează și se teme. învață mersul piticului. aici. în coșul pieptului.

 

(Când va veni ceea ce este desăvârșit, Editura Tracus Arte, București, 2011)

credit foto: Gigi Puica

12596188_964797913605647_419119665_n

Despre Autor:

Yigru Zeltil

Lasă un comentariu