Cultură

Poemul săptămânii: „…ster” de Ioan Șerbu

12910953_970864402998998_2017411115_n

Așa cum Alexandru Macedonski a introdus la noi versul alb fără a-l practica în continuare, nici Victor Brauner și Ilarie Voronca nu au mai făcut „pictopoezie” după ce au impus termenul în revista 75 HP (1924). De altfel, pictopoezia era mai mult un amalgam futurist de text și pictură decât o recuperare a „caligramelor” lui Apollinaire (de altfel, primele „caligrame” de la noi îi aparțin tot lui Macedonski, de la care au rămas în manuscris și pagini din romanul său în franceză scrise în mai multe culori; „caligrame” au mai făcut avangardiști minori ca Al. Tudor-Miu sau viitorul romancier Romulus Dianu).

Poezia „concretă” (cu variantele sale din Brazilia, Portugalia, Germania ș.a.) și cea „sonoră” (cel puțin în Franța, acolo unde Gherasim Luca s-a impus cu „Passionnément”, text publicat inițial în România) au avut o mare notorietate internațională după 1950, dar prea puțin spre deloc de această parte a Cortinei de Fier. În România stalinistă nu se putea vorbi de literatura experimentală, iar deschiderea din perioada ceaușistă a existat, dar a rămas timidă (la noi mai mult decât în alte părți). După 1990, Matei Gavril Albastru și diverși alți autori obscuri au încercat să teoretizeze și să promoveze și poezia concretă, dar prea târziu. Lăsând la o parte câteva exemple mai noi („poemul meu ești tu” al lui Răzvan Țupa, de exemplu), cele mai notabile poeme concrete îi aparțin unui singur autor, optzecistul Romulus Bucur.

De procedee consacrate (și) de Romulus Bucur se folosește Ioan Șerbu (n. 1983) în ciclul său de texte vizuale, „somnifere”, din volumul de debut „Lego” (2014), care a câștigat un premiu în cadrul primei ediții a concursului de debut în poezie „Alexandru Mușina”. Titlul acesta ingenios nu este singurul element programatic: combinând diferite discursuri poetice la modă, Șerbu le etalează cu mare ostentație, astfel încât e greu de spus uneori dacă nu dorește pur și simplu să satirizeze poezia contemporană sau dacă, dimpotrivă, este încântat… Mai repede aș spune că trebuie să citim în cheie „metaironică”: afirmare și negare în același timp. Un fel de a spune că poți să faci în continuare poezie centrată pe eul biografic, fiind totuși conștient că este/ești „construit” (ego/lego).

Cuvântul „hipster” a ajuns aproape o înjurătură, de aici și titlul următorului poem vizual (și am ales un poem vizual tocmai pentru că, în timp ce astfel de forme fac parte indiscutabil din tradiția literaturii experimentale și nu numai, la noi există încă prejudecata că așa ceva ar fi doar o curiozitate). Ceea ce este ironic: cei care se plâng de existența hipsterilor sunt adeseori ei înșiși hipsteri într-un fel sau altul. Mass-media tinde să ignore lucrurile intelectual(izant)e, precum și lucrurile care sunt greu de încadrat sau de acceptat, care încap astfel pe mâna hipsterilor – tineri mai mult sau mai puțin autentici, dincolo de impulsul „snob”. Pe lângă aceștia sunt însă mulți care doar adoptă pasager unele semne ale acestei subculturi fluide, cum ar fi… „barba de hipster”. Oare de ce? Ar putea să ne spună Vilém Flusser*: „Când tinerii poartă barbă, n-o fac pentru a se ascunde, ci dimpotrivă, ca să păstreze o îndoială asupra diferenței dintre eu și lume”!

 

 

…ster

 

Picture1

 

 

(Ioan Șerbu, Lego, Editura Tracus Arte, 2015)
*Vilém Flusser, Gesturi, Editura IDEA, 2015, p. 22: Gestul bărbieritului (trad. Maria-Magdalena Anghelescu)

2

Despre Autor:

Yigru Zeltil

Lasă un comentariu