Cultură

Poetul Ovidius, între orgiile nepoatei de împărat și mormântul ascuns din Tomis

Publius Ovidius Naso a locuit în cetatea Tomis timp de numai nouă ani, în primele două decenii ale secolului I d.H (între anii 9 – 18), dar aici a creat două mari capodopere, Tristele și Ponticele. Traiul său de exilat în orașul Tomisului este plin de enigme și fel, și moartea sa. Putem începe chiar cu motivul exilării sale de către împăratul Augustus: unii au zis că Naso a fost trimis la Pont pentru că a scris poezia „Ars amatoria”, poetul însuși a scris că motivul relegării sale (formă ușoară de exil, nu era proscris în afara legii) ar fi fost „o poezie și o greșeală” („carmen et error”). Tot el a scris că a văzut „ce nu i s-ar fi permis să vadă”, iar unii specialiși spun astăzi că poetul ar fi „închis ochii” (ca institutor) la destrăbălările și orgiile sexuale ale Iuliei Minor, nepoata împăratului. A tot încercat să se întoarcă acasă, a trimis rugăminți după rugăminți, dar nu a mai fost niciodată primit înapoi la Roma, nici chiar după moartea lui Octavian Augustus, în timpul lui Tiberius.

Om fiind, Ovidiu a încercat să impresioneze în cererile sale de grațiere și același ton de roman aflat la marginea lumii este adoptat și înprimele poezii scrise la Tomis. În primele opere de la Pont, geții majoritari, sciții, ilirii, sarmații, cu toții, acești „barbari” sunt zugrăviți în culori sumbre, chiar înfricoșătoare. La fel vremea, la fel întreaga provincie. Când începe să se obișnuiască cu viața de aici iar speranțele de a se întoarce la Roma devin din ce în ce mai mici, Ovidiu devine mult mai obiectiv. Pentru el, „barbarii” îi devin buni prieteni, ce l-au acceptat cu brațele deschise și l-au tratat mereu ca pe unul de al lor. Chiar spune într-o epistolă din Pontice că ar fi scris câteva poeme în limba geților (acestea au dispărut sau, după unii, nici nu au existat vreodată), pe care „îi iubește atât de mult”. Se spune chiar că în Pontice și-ar fi îndulcit tonul, atunci când îi zugrăvea pe băștinași, întrucât aceștia, aflând ce scrie romanul despre ei, l-ar fi amenințat cu datul afară din cetate. Poate este doar o poveste, bineînțeles… Sau poate că nu…

Cert este totuși că Ovidiu și-a făcut prieteni la Tomis pentru că izvoare antice spun că moartea sa a fost deplânsă de întreaga suflare a cetate. Tomitanii l-ar fi înmormântat astfel, cu mare fast, chiar la „poarta cetății”, „ante oppidimi portam”. Am ajuns astfel la un alt mister, cel al mormântului său, acel „sepulctrum ovidii”, care trezește de secole aprigi controverse. Arheologii, cei mai mulți dintre ei, consideră că acest mormânt se afla lângă zidul de incintă (de secol I d.H) al orașului, undeva în actuala zonă Piața Ovidiu BTT. Dacă el este acolo, sub imobilele din zonă, probabil nu va fi găsit niciodată. Alții au zis că mormântul său ar fi fost pe malul mării și că a fost înghițit de ape și că ar trebui căutat în Pont. S-au făcut unele cercetări subacvatice, fără rezultate concrete. O altă teorie este cea că ar fi fost înmormântat pe drumul dintre Tomis și Ovidiu sau chiar pe Insula lui Ovidiu. Prima teorie nu are bază solidă iar cea de a doua se bazează pe tradiție și pe povești, fără a fi susținută de dovezi temeinice. Căutările efectuate pe Ostrovul lui Ovidiu nu au dat de urma mormântului. În anii 30 ai secolului trecut se dezvoltase o adevărată fobie a mormântului lui Ovidiu, astfel încât lumea a inventat unul. Un sarcofag cu simboluri, datând din aproximativ aceeași perioadă, sec I d.H a făcut să curgă râuri de cerneală în întreaga lume, pentru ca, într-un final, să se accepte ideea că nu există nicio legătură între sarcofagul descoperit și poetul latin. Taine nedeslușite așadar… De ce a fost exilat Ovidius la Tomis, ce credea cu adevărat despre tomitanii alături de care locuia… Cine știe dacă, și când vom afla…

Despre Autor:

Lasă un comentariu