Stoicismul sau cum să voim ceea ce ne impun împrejurările

4 apr. 2016 de Manuel Cojocaru

Pentru filosofii stoici, frica de moarte era o neghiobie, căci ei considerau că nu are sens să ne temem de lucrurile inevitabile, ci mai degrabă ar trebui să ne preocupăm de lucrurile pe care le putem controla. Seneca ne îndeamnă să ne pregătim să murim înainte de a ne pregăti să trăim – dar în același timp, el spune că se cuvine să învățăm toată viața cum să trăim. Mai departe, Seneca ne sfătuiește „să facem din filosofie o fortificație, un zid de nepătruns, pe care soarta să nu-l poată înfrânge”[1] – astfel, un filosof stoic reușește să rămână calm în mijlocul furtunii, acceptând ceea ce nu poate schimba, conștient fiind de faptul că nu evenimentele neplăcute în sine îi provoacă neplăcerea, ci mai degrabă propria atitudine pe care o are în fața nenorocirilor.

O soluție pe care stoicii ne-o oferă pentru a învăța să suportăm mai ușor greutățile vieții vizează însuși modul în care ne trăim viața și ne percepem nevoile. Astfel, în absența vreunei dorințe, vom găsi plăcere în cele mai simple lucruri: plăcerea izvorăște din propriile resurse, nu din resurse exterioare. Dar Seneca face un pas în plus: înfruntând cu voioșie soarta, el ne îndeamnă „să ne rânduim așadar sufletul astfel încât să voim ceea ce impun împrejurările”[2]. În alte cuvinte, dacă ne pregătim pentru ceea ce are să vină oricum, vom reuși să suportăm mai ușor asperitățile vieții. Iar un sfat pe care stoicii ni l-ar da ar fi să fim mereu conștienți de faptul că se poate întâmpla o nenorocire, să nu cedăm în fața imprevizibilului și a evenimentelor inevitabile, păstrându-ne totodată calmul în orice situație. În ceea ce privește bogățiile materiale, ar trebui să le privim doar ca simple mijloace, nu ca adăugiri – căci așa cum observă Seneca, tot ceea ce poate primi o adăugire, este nedesăvârșit[3]. Așadar, omul desăvârșit nu poate pierde nimic, el este un întreg: înțelepciunea, dreptatea și curajul nu îi pot fi luate.

Trebuie să înțelegem că scrierile lui Seneca se adresau în primul rând societății romane, iar în rândul aristocraților era considerat normal să mănânci până în punctul în care vomiți – doar ca să o poți lua de la capăt. În „Scrisori către Lucilius”, societatea romană este adeseori criticată pentru „moliciunea sa”. Seneca susținea faptul că nu putem vorbi despre măsură în ceea ce privește viciul; de asemenea, este puțin probabil ca un om care nu a avut puterea să nu se apuce de un viciu, să-l abandoneze mai târziu, după ce viciul l-a acaparat. Un stoic – indiferent pe ce treaptă socială s-ar afla – trebuie să știe să renunțe la bunuri pentru ca acestea să-i poată fi cu adevărat de folos. În acest sens, stoicii ne recomandă să practicăm periodic asceza pentru a ne obișnui cu puținul și a conștientiza ulterior că suntem mai puternici decât credeam inițial: că putem să fim mult mai fericiți cu mult mai puțin.

Stoicismul este o filosofie trăită, nu doar scrisă. Seneca îi mustră dur pe aceia care vorbesc folosindu-se doar de citate, care pur și simplu și-au însușit filosofia altora, fără a o contrazice, fără a-și expune propria părere[4]. Critica sa merge chiar mai departe, căci el afirmă că „este o mare rușine să discuți filosofie, dar să nu o poți pune în fapt.[5]” Probabil tocmai acesta este și motivul pentru care stoicismul reușește să-și păstreze actualitatea: filosofia stoică ne vorbește despre cum să ne trăim viața, despre lucruri relevante, tangibile.

Un stoic nu va cădea niciodată pradă disperării, căci el știe că viitorul și trecutul nu-i aparțin. Un om care a trăit optzeci de ani în lâncezeală nu a făcut nimic altceva decât să moară timp de optzeci de ani. Adesea suntem morți înainte de a fi murit, iar o viață împlinită poate însemna să trăim douăzeci sau optzeci de ani, important este să nu delăsăm. În fine, un stoic este un om călit, care atâta timp cât se află în viață nu se teme de nici o amenințare, căci s-a pregătit toată viața pentru moarte.

[1]Seneca-Scrisori către Lucilius (vol. II), Ed. Seneca Lucius Annaeus, București, 2013, p. 24

[2]Seneca-Scrisori către Lucilius (vol. II), Ed. Seneca Lucius Annaeus, București, 2013, p.232

[3] Seneca-Scrisori către Lucilius (vol. I), Ed. Seneca Lucius Annaeus, București, 2013, p. 296

[4] Seneca-Scrisori către Lucilius (vol. I), Ed. Seneca Lucius Annaeus, București, 2013, pp. 137-138

[5] Seneca-Scrisori către Lucilius (vol. I), Ed. Seneca Lucius Annaeus, București, 2013, p. 104

Athanor

[Fotografie de Irina Gache – http://irina-gache.weebly.com/]