Un accident tragic s-a produs în jurul orei 3.00, pe Autostrada Soarelui, în apropiere de Medgidia. Șoferul unei autoutilitare care venea spre mare, însoțit de iubita lui, nu a observat un TIR staționat. A intrat în acesta cu viteză, iar impactul a fost extrem de violent. Tânăra nu a avut nicio șansă. Trezit din somn de accident, șoferul TIR-ului care ar putea purta întreaga responsabilitate pentru tragedie, a încercat să se disculpe. Spune că venea dinspre București și o explozie la un pneu l-a împiedicat să-și continuie cursa. Pentru că avea doar un singur cauciuc de schimb și acela uzat a tras pe dreapta și s-a dus să doarmă. Chiar înainte de accident fusese sancționat de polițiști, informează TV Neptun.
Strivită într-un accident stupid pe Autostrada Soarelui




