Evenimente

Un polițist beat a ucis un copil și a rănit alți 5

Grav accident provocat de un polițist beat, seara trecută în județul Mehedinți, transmite reporterNTV. Bărbatul a intrat cu viteză într-un grup de copii care se jucau pe stradă. 4 micuți au ajuns sub roțile mașinii, iar unul din ei nu a mai putut fi salvat de medici.

În total, 5 copii au fost duși la spital, 3 în stare gravă. Doar mascații l-au mai ferit pe șofer de mânia localnicilor. Polițistul, chiar adjunctul șefului de post din comuna Gruia, județul Mehedinți, rula nebunește pe șoseaua principală, povestesc martorii.

La un moment dat, nu a mai putut controla volanul și a derapat în afara carosabilului, lovind un grup de băieți și fete care se jucau pe stradă și pe trotuar.

Șase copii, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, au fost loviți, iar patru au ajuns sub roțile mașinii. Unul dintre ei nu a mai putut fi salvat.

După nenorocire, șoferul ar fi încercat să fugă, acuză localnicii.

Mai multe ambulanțe i-au transportat pe micuții răniți la spital. 5 dintre ei au ajuns pe mâinile medicilor, 3 – în stare foarte gravă. În același timp, la locul accidentului, polițistul vinovat a fost la un pas de a fi linșat de mulțimea furioasă. A scăpat doar datorită mascaților, care l-au adăpostit în sediul poliției.

Apoi l-au dus la spital, unde s-a stabilit că avea o alcoolemie de 1,60 în sânge. Polițistul nu este la prima abatere. În 2011 a lovit un biciclist cu mașina. Și atunci era sub influența băuturilor alcoolice. A primit o sancțiune ușoară în acel moment.

Acum, bărbatul se află la audieri în fața procurorilor și, cel mai probabil, va fi reținut pentru a fi prezentat ulterior magistraților cu propunere de arestare preventivă pentru omor și vătămare corporală din culpă.

(reporterNTV)

Despre Autor:

este o platformă de opinii.

Lasă un comentariu