Monument istoric de importanţă inestimabilă, pe hârtie valorează 2, 2 milioane de euro…

Pe deja mult-mediatizatul site de anunțuri Mercador a apărut deunăzi un anunţ care mi-a atras atenţia. Vila Şuţu (Mihail G.Şutzu), una dintre cele mai frumoase clădiri istorice ale Constanţei, este oferită spre vânzare la preţul de 2,2 milioane euro. Aşadar, procesul de retrocedare demarat de cei doi moştenitori ai familiei (pe la jumătatea anilor 90) şi-a consumat ultimele episoade, iar acum clădirea de pe strada Zambaccian Krikor (nr.1) este gata să intre în proprietatea altor persoane. Singura problemă asupra căreia noi, constănţenii, trebuie să medităm este dată de faptul că Vila Şuţu este monument istoric şi figurează pe lista clădirilor de patrimoniu naţional. Cu o istorie de peste un secol, acest imobil impunător, ce domină şi în prezent portul Tomis, de sus de pe stâncă, îşi împleteşte povestea cu cea a Constanţei moderne. Din acest motiv, trebuie să ne intereseze soarta unui astfel de obiectiv. În mod normal şi legal, (n.r.dar ce mai este normal şi legal în ziua de astăzi?) noul proprietar nu ar avea voie să modifice în vreun fel arhitectura monumentului, nici să îl dărâme, pentru a ridica în locul său vreun bloc de birouri sau vreun mall. Vila Şuţu ar fi meritat să fie transformată într-un muzeu, dar evident, statul român nu dispune de bani pentru a achiziţiona un astfel de obiectiv, cât o fi el de… monument naţional.

Pe debarcaderul…suspinelor

Povestea vilei Şuţu a început cu ani buni înainte de Războiul de Independenţă, pe vremea când Dobrogea aparţinea de Înalta Poartă. Datorită bunelor sale relaţii cu Imperiul Otoman, un boier al Ţării Româneşti, Costache Şuţu a ridicat la Kustenge un conac. În acele vremuri, apele Mării Negre veneau până aproape de faleza de piatră pe care bătrânul Şuţu îşi ridicase casa. Exista acolo şi un derbacader unde ancorau corăbiile turceşti. Potrivit legendei, aici erau aduse fecioare luate cu forţa din satele dobrogene, pentru a fi duse la Istanbul, în haremul sultanului. De jale, fetele îşi tăiau părul înainte de a urca pe vase iar unele dintre ele au preferat, se pare, să se arunce în apele Mării Negre, pentru a scăpa de sclavia otomană.

Palatul în stil maur

La 21 de ani de la alipirea Dobrogei la principatul României, în 1899, Mihail Şuţu (fiul boierului Costache) a construit în locul concului, vila care poate fi admirată şi astăzi. Planurile i-au aparţinut arhitectului Grigore Cerchez, cel care în prima jumătate a sec.XX a proiectat mai multe clădiri importante precum Teatrul Odeon, Palatul Academiei de Ştiinţe Economice, faţada Muzeului Antipa şi o aripă a Palatului Controceni. Perlă arhitecturală, „Palatul” Şuţu a fost proiectat în stil maur, prezentând numeroase elemente similare celor întâlnite în palatele de la Constantinopol, Damasc sau Alger. Reşedinţă de vară a lui Mihail Şuţu, vila de la Constanţa era vizitată de pictorul Theodor Pallady, care obişnuia să stea pe terasa casei şi să picteze.

Numismat de excepţie

Mihail Şuţu a fost important pentru Constanţa şi din alt motiv. Din păcate, puţini mai ştiu astăzi că el a fost primul numismat al Tomisului, remarcându-se ca iniţiator al mai multor campanii arheologice printre ruinele vechii cetăţi. Specialişti de marcă ai Europei precum Regling sau Netzhammer considerau că Şuţu este „cel mai complet colecţionar de monede antice pontice din întreaga lume”. Mare parte din colecţia sa a fost donată Academiei Române, iar restul a rămas în proprietatea familiei. După ce statul român a preluat în mod abuziv familiei Şuţu atât vila, precum şi întinsele pământuri din jur, clădirea a fost folosită întâi ca sediu al Consulatului Ceh, apoi ca sediu al Curţii de Apel Constanţa, pentru ca într-un final să fie închisă şi „conservată” (a se citi – lăsată să se degradeze). Mulţi ani nu a existat nici măcar o plăcuţă care să menţioneze că este vorba de un monument naţional. Nedreptatea a fost reparată abia anul acesta, în primăvară, dar nu de către autorităţi. Comunitatea Elenă din Constanţa a pus plăcuţe de monument pe şase clădiri istorice, printre acestea numărându-se şi cea a familiei Şuţu, descendentă din regiunea Epir.

În loc de epilog

După numeroasele procese din instanţă, în această vară, s-a ajuns în sfârşit în faza de predare-primire a imobilului. A fost întocmit un act de constatare a stării clădirii, fiind clar că aceasta va avea nevoie de restaurare. Cei doi proprietari nu au intrat încă efectiv în posesie, dar s-au grăbit să scoată imobilul la vânzare. Nu putem face altceva decât să sperăm că cel care va cumpăra Vila Şuţu va respecta legea şi nu va face modificări arhitecturale, păstrând această bijuterie în forma actuală. Din păcate, practica ultimilor 23 de ani ne-a arătat că, pentru cei mai mulţi dintre cei care au cumpărat astfel de clădiri, istoria nu mai contează…