Civica

Voluntarii constănțeni laureați la Gala Naţională a Voluntarilor 2014

Vineri, 12 decembrie 2014, la Bucureşti s-a desfăşurat Gala Naţională a Voluntarilor, prin care s-a dorit o continuare a tradiţiei premierii voluntariatului în România.

Federaţia Volum – Federaţia Organizaţiilor care Sprijină Dezvoltarea Voluntariatului în România, a realizat alături de partenerii săi cel mai important eveniment de premiere a meritelor voluntariatului din întreaga ţară din toate domeniile de activitate.
Din Constanţa au ajuns în finală trei organizaţii: Fundaţia Giovanni Bosco, Corpul Voluntarilor Gărzii Naţionale de Mediu Constanţa şi Asociaţia Civicum Voluntaris cu un total de opt nominalizări.

Au fost câştigate un număr de trei premii după cum urmează:

Voluntarul senior: Doamna Ileana Petre, Fundaţia Giovanni Bosco
Voluntarul anului în domeniul protecţia mediului şi animalelor: Doamna Liana Naum, Corpul Voluntarilor Gărzii Naţionale de Mediu Constanţa
Proiectul de voluntariat al anului în domeniul protecţia mediului şi animalelor: „Parapeţii Verzi”, Corpul Voluntarilor Gărzii Naţionale de Mediu Constanţa.

Despre Autor:

este o platformă de opinii.

Lasă un comentariu