E pace, e liniște, peste România nu cad bombe, Bucureștiul nu este un oraș asediat. În aceste condiții mor aproape treizeci de oameni, în vreme ce aproximativ o sută cincizeci de persoane sunt spitalizate, unele cu răni care-i fac pe medici să fie „rezervați” în ce privește șansa de viață a acestora.
Ar fi prea simplu să spunem că tragedia aceasta e provocată de un incendiu. Incendiul este numai concluzia dureroasă a unei stări de fapt mult mai subtilă, una care macină discret societatea de sus până jos.
Descurcăreala și șmecheria unora, acceptarea pasivă a abuzului, lipsa de reguli și cinismul, lipsa de reacție și de indignare a celor mulți, duc, mai repede sau mai lent, la doliul național.
Strict în cazul Clubului „Colectiv” trebuie aduși în fața Justiției pentru a da socoteală patronii stabilimentului, patronii firmei care a realizat izolația fonică a clubului, organizatorii concertului cu focuri de artificii, funcționarii care au autorizat clubul într-un spațiu impropriu, cei care nu au controlat, nu au amendat și nu au închis la vreme această capcană teribilă.
În Constanța avem destule cluburi care funcționează aproape la fel, în subsoluri sinistre cu o singură cale de acces (Doors, Goblin, El Comandante etc) și care, sper, vor fi vizitate de autorități înainte de a face victime. De altfel, în Constanța nici nu este nevoie de vreun subsol pentru asta: e suficient să-mi amintesc de restaurantul Beirut unde, acum puțină vreme, trei tinere au murit într-un incendiu.
(Afișul concertului susținut în Clubul Colectiv de trupa Goodbye to Gravity în seara tragediei.)
În fața Justiției ar trebui chemat și generalul armatei moarte, multicolorul Gabriel Oprea, cel cu mâinile deja pătate de sânge. Incompetența și prostia perversă a acestui personaj compus din favoriți și sprâncene ar trebui să devină subiect de dezbatere publică. În timpul serviciului lui au murit deja prea mulți oameni: accidentul din Apuseni, elicopterul SMURD, polițistul Gigină, toate aceste cazuri fac necesară atât de multă cenușă pe care Oprea ar trebui să și-o toarne în cap, încât mă întreb și mă minunez ce mai caută în libertate această calamitate socială.
Aștept cu nerăbdare ziua în care Oprea va plăti pentru ororile pe care le patronează de atât timp, camuflat de o formulă care îi hipnotizează tovarășii de joacă politică: „interesul național”
