Rolul culturii – și implicit al literaturii – în societate este deseori pus sub semnul întrebării de către anumite persoane (uneori este vorba chiar de către persoane „din interior” ) din diverse motive. De cele mai multe ori este vorba despre un sentiment de dezamăgire cauzat de discrepanța dintre ceea ce oamenii s-ar aștepta să le ofere cultura, și ceea ce aceștia primesc. Or, problema în cazul acesta este faptul că vorbim despre cultură ca fiind ceva ce se supune unei singure ideologii ce are o singură miză, când în realitate oameni de cultură diferiți își propun adesea lucruri diametral opuse. În urmă cu câteva zile am citit un interviu acordat de scriitorul Jan Cornelius siteului LaPunkt.ro în care acesta spunea la un moment dat următoarele:
„Mi-e mai ușor să spun ce nu stă în spatele scrisului meu: prin scrisul meu nu vreau să dau lecții la nimeni sau să schimb lumea. Vreau doar să povestesc de una, de alta, chestii care mi se par incredibile, absurde și relevante pentru ceea ce cred că suntem. Nu cred că literatura poate schimba lumea și înlătura relele lumii; dacă ar putea, am trăi demult în rai. În literatura anglo-saxonă există un mare respect pentru termenul de entertainment, care are o mare valoare și pentru mine, deci o carte trebuie în primul rînd să nu plictisească, să-i facă plăcere cititorului la citit, să-l distreze.[…] Dacă o carte de-a mea îi amuză, îi face să rîdă pe cititori și le face plăcere, dacă îi urmărește cât de cât după aceea și îi pune puțin pe gânduri, mi-am atins țelul.”
Observăm că într-o primă fază domnul Jan Cornelius spune că „prin scrisul meu nu vreau să dau lecții la nimeni sau să schimb lumea”, iar ulterior spune că „nu cred că literatura poate schimba lumea” – dacă miza scrierilor noastre nu este de a schimba lumea, nu ar trebui să ne mirăm că lumea nu se schimbă. Mai departe, cred că ar trebui să luăm în considerare diferențele dintre scriitori, filosofi, artiști etc. Desigur, scrierile lui Kant au influențat modul în care lumea înțelege moralitatea, dar probabil am putem spune același lucru și despre scrierile lui Nietzsche. Or, dacă acești doi filosofi despre care am putea spune că se află în antiteză [când vorbim despre moralitate] au influențat în mod egal gândirea societății „trăgând” cu forțe egale în direcții opuse, datorită faptului că nici unul nu a „fost declarat câștigător” am putea avea impresia că societatea stagnează. De fapt, cultura nu are o traiectorie fixă, liniară, ci mai degrabă am putea spune că evoluția este una dialectică, iar sensul se redefinește pe parcurs – de aceea ar trebui probabil să nu privim cultura ca pe un corp unitar asociat unei mize clar definite. În fond, ar fi greșit să ne așteptăm ca Nietzsche să schimbe societatea în același sens în care a făcut-o Kant, sau ca arta DaDa (care se opunea sensului în artă) să schimbe societatea în același sens în care a schimbat-o arta grecilor antici.
Un prim exemplu care-mi vine în minte este efectul pe care „Suferințele tânărului Werther” – carte ce l-a făcut celebru pe Goethe – l-a avut asupra societății din acea perioadă. Imitându-l pe personajul principal care se sinucide, mulți tineri s-au sinucis. Desigur, acesta nu este întocmai un caz dezirabil, dar ceea ce vreau să scot în evidență este faptul că literatura influențează de fapt lumea. Ne mai rămâne doar să decidem dacă influența este una benefică sau pozitivă, de la caz la caz, în funcție de modul în care înțelegem noi ideea de „lume ideală” ș.a.m.d. În „The decay of lying”, Oscar Wilde aduce în discuție tocmai faptul că viața imită arta într-o mai mare măsură decât arta imită viața, făcând trimitere la modul în care frumusețea „inventată” de anumiți pictori este copiată ulterior de oameni într-o formă populară – în alte cuvinte, arta schimbă lumea oferind un exemplu pe care oamenii-l urmează.
În fine, așa cum domnul Jan Cornelius valorizează ideea de entertainment [diverstisment], eu aș spune că mai degrabă ar trebui să luăm în considerare potențialul culturii de a da norme: rolul normativ, formativ. Nu neg importanța divertismentului, dar cred că dacă ne-am axa mai degrabă pe o anumită zonă a literaturii – care ce-i drept poate să fie mai plictisitoare (mă refer aici la acei autori care discută despre probleme mari ce au tulburat conștiința umană precum problema sensului vieții etc.) -, am avea mai mult de câștigat decât dacă am citi cărți ce-și propun doar să ne distreze. Amintesc cu ocazia aceasta diferența dintre „artă conceptuală” și „arta retinală” pe care Marcel Duchamp o considera inferioară deoarece avea doar rolul de a plăcea ochiului. Ceea ce susțin este faptul că pe termen lung vom ieși mai câștigați dacă ne axăm pe concepte sau idei și nu pe o estetică ce ne este mult mai la îndemână (dar mai goală de conținut), dacă citim romanele groase ale lui Dostoievski sau cercetăm problema ființei la Heidegger (preocupare pe care unii o vor considera neobișnuit de plicticoasă), sau ne concentrăm atenția asupra acelei zone din cultură care ne determină să gândim. În mod ironic, ceea ce m-a determinat să scriu acest articol este tocmai afirmația conform căreia „literatura nu poate schimba lumea” – deci s-a produs un dialog între două viziuni, adică s-a problematizat. Evident, mai departe s-ar putea pune sub semnul întrebării chiar și sintagma „a înlătura relele lumii”: întrebându-ne ce este acest rău am primi răspunsuri foarte diverse de la oameni de cultură diferiți.
În încheiere, vreau să amintesc un lucru pe care-l consider esențial când discutăm despre rolul culturii în vederea educării societății, și anume faptul de a problematiza. Realmente, nu mai putem vorbi despre un rol educativ, formativ al culturii din punctul în care dialogul încetează. Cultura care nu-și pune întrebări cu privire la propria menire este îndoctrinare, stagnare. De aceea, consider că o carte bună naște în cititor întrebări, sparge paradigme și prejudecăți (sau măcar încearcă). Indiferent dacă suntem de acord cu scriitorul sau nu, este esențial ca rândurile scrise de acesta să ne determine să gândim ulterior pe cont propriu. Literatura schimbă lumea, dar având în vedere faptul că autorii nu se supun aceluiași ideal (și ce bine că nu o fac!), în mod evident literatura nu împinge lumea într-o anumită direcție, ci prezintă alternative ce ar trebui să-l determine pe om să devină independent. Nu poate fi vorba despre un ideal naiv al scriitorului-martir ce schimbă întreg mersul lumii prin scrierile sale, ci mai degrabă despre idei, frânturi de idei ce ne ajută să ne înțelegem mai bine și să luăm decizii mai bune în viitor.
Interviul îl găsiți aici http://www.lapunkt.ro/2017/02/20/interviu-jan-cornelius-daca-literatura-ar-putea-schimba-lumea-am-trai-demult-in-rai/