Externe

Barack Obama şi-a început vizita de două zile în Suedia

Preşedintele american Barack Obama a ajuns miercuri la Stockholm, în Suedia, prima etapă a unei călătorii de trei zile în Europa, unde va încerca să atragă mai mulţi parteneri străini la politica sa privind Siria, relatează Associated Press şi AFP.

Obama a fost întâmpinat de ambasadorul SUA în Suedia, Mark Brzezinski, şi de membri ai guvernului suedez, printre care vicepremierul Jan Bjorklund şi ministrul de externe Carl Bildt.
În timpul şederii sale de două zile la Stockholm, Barack Obama se va întâlni cu premierul suedez Fredrik Reinfeldt şi va fi primit de Regele Carl Gustaf al XVI-lea. El se va întâlni de asemenea la Stockholm şi cu alţi lideri nordici: premierii danez, norvegian şi islandez, precum şi cu preşedintele finlandez.
Vizita lui Obama marchează prima întâlnire bilaterală a unui preşedinte american în Suedia. Această ţară nordică a fost adăugată pe itinerariul lui Obama după ce preşedintele american şi-a anulat intenţia de a se întâlni cu omologul său rus, Vladimir Putin, la Moscova înaintea summitului G20.
După ce va părăsi Stockholm, Obama se va deplasa la Sankt Petersburg pentru reuniunea G20.

(agerpres | AFP)

Despre Autor:

Lasă un comentariu