Dumnezeu să-l ierte pe Ionuț! De fapt, nu are ce să ierte, ci doar să-l așeze în Împărăția Sa în dreptul îngerilor.
Sunt la fel de oripilat, așa cum este cum este întreaga Românie, de tragedia petrecută în urmă cu doar câteva zile, dar nu pot să nu observ că dispariția înfiorătoare a lui Ionuț, sub colții unor maidanezi, a dezlegat zilele acestea un alt animal, mult mai feroce decât orice prădător: l-a dezlegat pe câinele turbat din noi. Unii îl țin într-o lesă mai strânsă, alții mai largă, alții parcă nici n-au lesă la el. De câteva zile, animalul turbat care sălășluiește în adâncul fiecăruia dintre noi a început să se isterizeze, să urle, să ceară sânge, într-un cuvânt, să arate că de multe ori oamenii sunt mai animale decât animalele, și invers.
Da, sunt un mare iubitor de animale, dar niciodată nu voi pune viața unui animal înaintea vieții unui om. Am acasă câine, am avut și un alt câine, luat de pe stradă, pe care l-am eutnasiat din motive medicale. Apropo, eu mi-am eutanasiat câinele, m-am uitat în ochii ei când i se închideau, am dus-o undeva pe malul lacului sub un copac. Îi spuneam Fetița. Vitejii cu piepturile dezvelite care cer în cor eutanasierea în masă a câinilor să facă ce-am făcut eu și mai vorbim după. Atunci am suferit și mi-am promis că în viața mea nu voi mai avea câine. Evident, nu m-am ținut de cuvânt. Da, am fost mușcat de câini. Ultimele injecții le-am făcut prin 2011. Astăzi, dacă văd mai mulți câini adunați într-un loc, prefer să-i ocolesc decât să trec printre ei. Dar dacă stau bine să mă gândesc la cine mi-a făcut până acum mai mult rău, mi-aș alege fără ezitare prietenii aproape numai din lumea necuvântătoarelor, inclusiv din haita pe care aș ocoli-o de teama mușcăturilor.
A nu se înțelege că între viața unui om și cea a unui animal aș alege-o pe cea a celui din urmă. Niciodată. Doar că e mult prea multă ipocrizie. Ar trebui să ne oprim din a ne da moralizatorii acestei societăți lipsite de morală tocmai din cauza noastră. Ar trebui ca, înainte de toate, să ne moralizăm pe noi înșine și apoi să vedem cum moralizăm societatea.
Această dezbatere ne oferă un bun prilej de a ne uita, cu atenție, în oglinda sufletelor noastre. Pentru că, mai rău decât un câine turbat, de prea multe ori omul se comportă întocmai ca un prădător: stă pe burtă, își adumelcă prada, adică pe semenii săi, iar atunci când vine momentul potrivit se repede direct la beregată.
De câte ori n-am mușcat, la figurat desigur, dintr-un coleg, vecin sau chiar prieten ascunzându-ne în spatele a te miri ce motive? Sau de câte ori aceștia nu au mușcat din noi? Nu-i așa că am mușcat mai des din semenii noștri decât au mușcat câinii de pe stradă din ei sau din noi înșine? Evident că da. Iar acum avem pretenția de a rezolva mai întâi cazul maidanezilor fără a ne gândi măcar o secundă că, de fapt, noi suntem problema numărul unu a omenirii. Nu câinii, nu animalele, de orice specie ar fi ele, și în nici un caz flora, natura. Noi, oamenii, suntem problema. Noi distrugem tot ceea ce este bun în jurul nostru, pentru ca în final, să ajungem să ne distrugem pe noi înșine și nici numele de animal să nu-l putem purta cu demnitate.
Dezbaterea de astăzi se poartă în jurul câinilor. Fals! Dezbaterea trebuie să fie în jurul nostru, al oamenilor.
Vrem să dăm legi pentru animale. Dar legi pentru animalele din noi când dăm? Când ne oprim din a ne face rău unii altora și din a ne comporta mai rău decât maidanezii?
În aceste zile nu cred că există bloc în România unde să nu se strângă bârfitoarele și clevetitoarele din cartier ca să facă ele o analiză despre cum să omoare mai elegant toți câinii din zonă. Să cheme hingherii, să le puțină nițică otravă sau să pună mâna pe toroipan că, deh, în zilele astea este liber la măcel.
Da, e bine că ne revoltăm dar, ca de obicei, greșim ținta revoltei noastre interioare. Revolta trebuie să fie față de noi înșine. Față de faptul că în fiecare zi suntem infinit mai răi decât câinii în spinarea cărora punem astăzi tot relele lumii dar mai ales pe cele ale României.
De fapt, care este diferența dintre om și câinele turbat, atenție, turbat, de pe stradă?
Păi, câinele turbat mușcă fără control în stânga și în dreapta. Omul face la fel din momentul când iese de pe ușa casei sale cu semenii săi. Uneori o face în propria casă cu propria sa familie.
Sunt gata să fac pariu că dacă cineva pune în mâna fiecărui român un pistol, în câteva ore nu vom mai avea nici un câine pe stradă, iar în alte câteva ore nu vom mai avea vecini sau nu vom mai fi nici noi înșine.
Și ne mai numim oameni iar pe cei cărora vrem să le vedem pielea-n băț, îi numim maidanezi.