Externe

Casa Albă, sub presiune pentru a acţiona după presupusa folosire de arme chimice în Siria

Casa Albă se afla din nou joi sub presiunea presei şi a parlamentarilor pentru a replica în forţă după presupusa utilizare de arme chimice de către regimul sirian, relatează AFP.

Fotografiile cadavrelor unor copii furnizate de opoziţia siriană, care ar fi fost ucişi de arme chimice, au apărut joi în trei mari publicaţii americane – New York Times, Washington Post şi Wall Street Journal.
La rândul său, senatorul republican John McCain, candidat la prezidenţialele din 2008 împotriva lui Obama, a acuzat administraţia democrată de ‘pasivitate’ în faţa războiului civil din Siria, prin care îi dă implicit ‘undă verde’ preşedintelui Bashar al-Assad pentru a folosi arme chimice împotriva poporului său.
‘În urmă cu un an, preşedintele a spus că recurgerea la arme chimice în Siria va marca trecerea unei linii roşii’, a scris McCain într-un comunicat, cu trimitere la linia trasată de Obama la 20 august 2012. ‘Dar, dat fiind că aceste ameninţări nu au fost urmate de nicio consecinţă reală, ele au sunat în gol’, a denunţat senatorul. ‘Omorurile continuă, Assad rămâne la putere şi continuă aparent să utilizeze arme chimice împotriva civililor’.
Pe canalul CNN, McCain a păstrat nota, apreciind că în loc să se teamă ‘de o linie roşie ce ar schimba datele problemei’, preşedintele sirian a întrezărit ‘o undă verde’. În context, el şi-a reiterat apelul pentru ‘lovituri militare limitate’ asupra Siriei, instaurarea unei ‘zone de excluziune aeriană’ şi furnizarea unor ‘arme bune rebelilor’. Parlamentari democraţi au cerut de asemenea un răspuns ferm din partea administraţiei Obama.
În ceea ce-l priveşte, purtătorul de cuvânt adjunct al Casei Albe Josh Earnest a exprimat ‘oroarea’ administraţiei sale în faţa imaginilor cu cadavrele unor copii. Totuşi, el a repetat ceea ce a cerut şi miercuri, adică un ‘acces imediat’ al unei echipe a Naţiunilor Unite deja aflată în Siria pentru a ancheta acestui ultim presupus atac chimic.

(agerpres | AFP)

Despre Autor:

Lasă un comentariu