Opinii

Ce cafea bea Petre Țuțea?

În chestiunea Petre Ţuţea ( provocat de ce citeam acum câteva minute despre Nae Ionescu): cred că e cea mai mare nefericire a acestui tip de intelectuali balcanici de descendenţă socratică, să fie transformaţi într-un soi de sfinţi dogmatici de către armate de ucenici sfertodocţi.
Sau poate, mă rog, se distrează….

Când spui Ţuţea ai parte de două reacţii: fie evlavie („E un sfânt, domnule! E sfântul Neamului Românesc! E întruchipare a geniului Ortodoxiei!”), fie corectitudine politică („Un legionar! Un fascist!”).

În cazul ambelor reacţii ai o judecată superficială, pornind de la lectura unor aforisme- multe scoase din context- atribuite gânditorului din Cişmigiu.

De fapt nimeni nu îl citeşte pe Ţuţea. Şi nu îl citeşte pentru că nu este provocator intelectual (singura sa carte serioasă, acel tratat de antropologie, e slăbuţă foc) şi pentru că e şi greoi. Aşa că, dintr-o comoditate intelectuală, lumea se rezumă la vehiculat citate.
Aş putea face pariu, dacă aş putea conta pe sinceritatea „ţuţiştilor” că majoritatea nu au citit mai mult decât volumul de aforisme scos la Humanitas şi au răsfoit cartea „Între Dumnezeu şi neamul meu”, volum inegal, ce lansase în anii 90 mitul Ţuţea.

Cine citeşte pe Ţuţea (şi eu am făcut-o- am citit până şi încercările sale dramaturgice, de care, probabil, mulţi admiratori ai săi nici nu au auzit) îşi dă seama că are în faţă mai puţin un autor cât un personaj.

Petre Ţuţea era un causeur, un showman, un personagiu. Nu puteai să ştii şi cu atât mai mult nu poţi să ştii ce şi cum gândea Petre Ţuţea. Pentru că el nu gândea în acelaşi fel în aceeaşi zi.

Ţuţea se urca în trenul personal (acum i se spune regional) al conversaţiei şi ieşea la o ţigară în toate haltele şi staţiile. Nu puteai să ştii de unde e cu adevărat şi unde cobora.

Se adapta oamenilor din compartimentul în era şi ştia să le-o servească după plac. Avea erudiţia, arta conversaţiei şi flerul care să îi permită să se joace cu fascinaţia celor din jur.

Ţuţea era fascinant în conversaţie, dar nu rămânea nimic după aceea, Nu poţi vorbi de „discipoli” ai lui Petre Ţuţea pentru că nu poţi vorbi de o filosofie a lui Ţuţea.

Ca în cazul lui Dan Puric: te duci la o conferinţă a lui (unde te costă biletul), asculţi două ore de stand-up nationalism, sau stand-up orthodoxy (depinde de toanele în care îl prinzi), te ameţeşte, îţi place, storci o lacrimă, ba chiar şi râzi, dar la sfârşit, când s-a terminat show-ul, dacă eşti întrebat ce a vrut să spună Puric poţi scoate doar vreo aiureală de genul „despre sufletul românesc” sau „a făcut psihanaliza psihicului ortodox”(pam! pam!)..

Baiul cel mare este când din snobism sau evlavie (însă ambele construite pe sfertodoctism) boemia a la Ţuţea devine reper intelectual.

Comportamentul fanilor lui Ţuţea aduce aminte de comportamentul fanelor adolescente ale câte unui actor: sacralizează orice face idolul. Nu e degradant pentru Ţuţea, dar este invalidant intelectual pentru fani.

Ţuţea nu a apucat, săracul, epoca de aur a publicităţii româneşti, dar vă daţi seama ce reclame mişto s-ar fi făcut cu ţigările de le fuma Ţuţea, pasta de dinţi pe care o folosea, cafeaua pe care o bea…

Despre Autor:

One comment on “Ce cafea bea Petre Țuțea?

  1. sa privim partea pozitiva a lucrurilor…bine ca au ramas cartile lui Tutea…nu mai are sens sa ne imaginam ce reclame s-ar fi facut despre tigarile care le-ar fi fumat…

Lasă un comentariu