Sunt adeptul protestului… nu lătratului de sorginte radicală, dar a protestului argumentat pro sau contra unui subiect de interes public. Vă spune acest lucru deoarece urmează să vă comunic câteva observaţii personale care pot deranja destulă lume.

1.Cu toate că îi iubesc pe ecologiştii protestari (nu neapărat pentru că sunt ecologişti, ci pentru că îşi exprimă public credinţele şi militează activ, conform credinţelor lor, împotriva exploatării de la Roşia Montană), aş dori să-i întreb pe stimabilii “verzi” de ce nu se dădeau cu fundul de ciment … pardon cu peturile de ciment când se defrişau pădurile ţărişoarei pe bandă rulantă.

2.Erau unii jalnici la protestele din Piaţa Universităţii care scandau “Jos capitalismul” (pentru restul protestatarilor, tot respectul), aceştia crezând că ecologizarea se realizează cu peturi lovite de asfalt sau alergând goi pe câmpii aşa cum făceau hipioţii odinioară, şi nu cu bani puşi unii peste alţii. Într-o lume civilizată, totul costă bani. Inclusiv mediul înconjurător. Tai copaci să faci hârtie pe care oamenii scriu, parazitezi mediul ca să scoţi aluminiu din mine, ca mai apoi să faci peturi pe care unii le dau de ciment, ca mai apoi să … bingo! dai bani pentru ecologizare (plantat pomi în loc etc.) Tot la bani ajunge discuţia oricât de hippie încercăm noi să părem.

3.Dacă tot ne-am metamorfozat cu toţii în ecologişti peste noapte, de ce cele două partide ecologiste din România au obţinut mereu sub 1%? Mie îmi miroase a multă ipocrizie.

În rest, poziţia mea faţă de proiectul Roşia Montană este una simplă: contra. Şi nu pentru că m-aş proclama un ecologist, ci din considerente strict economice, bazate pe experienţa noastră colectivă (cel puţin eu cred că e colectivă): orice am înstrăinat în ţara asta până acum, fie rafinării, fie petrol etc., le-am înstrăinat pe nimic, iar acest prejuciu naţional s-a înfăptuit deoarece câţiva borfaşi şi-au luat tainul. Totuşi, intervine o mică problemă, dacă sistăm sau anulăm proiectul, va trebui să “scoatem din buzunar” (ca să le provoc o plăcere prompteristelor) pentru ecologizarea acelei zone. Oricât de mult vrem să ne îndepărtăm de bani, oricât de mult ne place să scandăm “Jos capitalismul”, totul are un preţ: inclusiv trăirele ecologiste ale celor care scandează, culmea, contra capitalismului. După ce tragem linia, rămâne o singură întrebare: Pe lângă indignare, suntem şi dispuşi să plătim acest vis al nostru?