Recent m-am întors de la Paris, unde am intrat în contact cu un model eficient de stimulare a turismului, implicit a brandului de ţară. La o primă percepţie, pare o ideologie banală, chiar una haotică, însă efectele pot fi resimţite pe termen lung. Dovadă vie este numărul uriaş de turişti străini dornici să viziteze capitala Franţei şi care, başca, cheltuiesc foarte mulţi bani acolo.

Am observat, atât în jurul Turnului Eiffel, de-a lungul Senei, la Catedrala Notre Dame, la Muzeul Louvre, cât şi în alte zone ale Parisului ce găzduiesc obiective turistice, un număr foarte mare de vânzători ambulanţi care comercializau suveniruri: de la machete şi brelocuri până la tablouri şi fotografii cu simbolurile Franţei. Chiar dacă nu emit bonuri fiscale, nimeni nu se atinge de ei, nimeni nu-şi dă ochii peste cap strigând după ei „evazioniştilor”; nu pentru că sistemul administrativ francez ar fi unul cretin, ci pentru că sunt toleranţi … strategic. Chiar, de ce ar fi toleranţi cu vânzătorii ambulanţi? (probabil vă întrebaţi, aşa cum am făcut-o şi eu iniţial). Pentru că Franţa preferă să piardă 10-20%, neimpozitând 1,2, 5, hai 10 euro (cât costă acele banale suveniruri), dar se vor asigura că acest mic compromis pe care îl fac vor aduce alţi 10 turişti, care vor cheltui 500,600, chiar şi peste 1000 de euro pe haine, pantofi ş.a.m.d. Mai simplu spus, administraţia franceză tolerează micii comercianţi ambulanţi, neluându-le impozit, dar această strategie le garantează, pe termen lung, impozite din sume mult mai mari pe care sunt dispuşi noii turişti străini să le cheltuiască în Franţa.

La întoarcere, văzând Casa Poporului din avion, am realizat cât de înguşti la minte sunt politicienii noştri sau … ticăloşi. Îmi proiectasem în minte zeci sau sute de vânzători ambulanţi care se perindă de la Piaţa Unirii până la Piaţa Constituţiei, comercializând aceleaşi suveniruri care simbolizează, de data aceasta, România. Şi slavă Domnului că avem sute de simboluri româneşti. Unul dintre ele ar fi chiar Casa Poporului. Bun, poate nu suntem în stare să facem brelocuri sau machete reprezentând Casa Poporului, însă măcar fotografii sau tablouri presupun că suntem în stare să le confecţionăm. Pe acelaşi sistem, cel francez (Constituţia le-am copiat-o, acest sistem nu am putut), pe termen lung, acele mici suveniruri neimpozitate ar fi atras la rându-le de 2-3-4-5-10 ori mai mulţi turişti pe care, chipurile, îi avem la ora actuală.

Statul român îi pune pumnul în gură unei firme care abia apare pe piaţă, daramite unui vânzător ambulant. Noi ne mulţumim că îl “taxăm” pe micul comerciant, iar poporul aplaudă astfel de acţiuni propagandistice, dar în acelaşi timp statul “şterge” datorii de sute de milioane sau chiar miliarde de euro, “relaxează fiscal” (ca să fiu elegant) unele companii mari doar că sunt prieteni, cuscri, nepoţi, veri cu şeful ANAF, preşedintele, premierul, parlamentari etc.

Desigur, mulţi au tendinţa să îi suspecteze de prostie. Eu nu cad în acest păcat. Îi suspectez de ticăloşie şi comoditate. De ce să aplici strategia practicată de francezi, când poţi să ai un câştig – minuscul, ce-i drept, dar imediat? Şi asta deoarece politicienii noştri gândesc în mic, se gândesc mai mult la faptul că li se termină mandatul şi nu ciupesc suficient ca să dea partidului şi să le mai rămână şi lor decât să atragă turişti, implicit bani mai mulţi la buget.

Aştia suntem noi: ăia micii care conducem la bara din faţă!