Majoritatea analiştilor politici, care se perindă la televizor, consideră că tachinările dintre Crin Antonescu şi Victor Ponta cu privire la Roşia Montană, cu privire la dorinţa lui Antonescu de a candida nesusţinut de PSD în alianţă, sunt de conjunctură, trecătoare, iar relaţiile tensionate din USL vor fi remediate în curând. Eu am o altă teorie. Mult diferită, cu bătăie pe termen mediu. Consider că nu este întâmplătoare această ceartă, ci una strategică, iniţiată de Antonescu, din care acesta şi Partidul Naţional Liberal vor câştiga un mare capital de imagine.
La nivel de percepţie publică, la ora actuală, PSD şi Victor Ponta suferă un deficit de imagine – o bună parte din vina lor, o parte din cauza unor declaraţii care au menirea de a influenţa opinia publică (încercarea lui Ponta de a “democratiza” proiectul Roşia Montană, prin trimiterea lui înspre dezbatere în Parlament, este văzută de Traian Băsescu şi susţinătorii lui drept un act de laşitate şi era mai bine să fie aprobat prin OUG). Revenim la oportunitatea pe care o are Crin Antonescu şi PNL… Din câte observ, Antonescu încearcă puţin câte puţin să se distanţeze faţă de politicile – bune sau proaste – ale Guvernului (pe care şi el îl conduce din umbră), dar mai ales de Partidul Social Democrat şi de Victor Ponta.
Conform ultimelor sondaje, Crin Antonescu ar deveni preşedintele României dacă s-ar organiza acum alegeri prezidenţiale, iar pe locul doi în sondaje se află preşedintele PSD, Victor Ponta. Ţinând cont că singurul candidat al Uniunii este Antonescu, iar PSD nu are un candidat separat în mânecă, ruperea de PSD va aduce şi un capital de imagine sporit partidului liberal, asta datorită “scorului” bun pe care îl deţine în sondaje Crin Antonescu. Astfel, Crin Antonescu ar acţiona ca o locomotivă electorală pentru partidul său, dând peste nas celor care îl ironizau la preluarea mandatului, când acesta afirma că va duce partidul la un “scor” de peste 30%, plecând de la 15%.
În această ecuaţie electorală, trebuie să ţinem cont de faptul că popularizarea unui candidat pentru prezidenţiale începe cu un an înainte de alegeri, iar PSD este pus în situaţia de a decide ce urmează să facă în continuare: să numească urgent un candidat al partidului sau să-l convingă pe Antonescu să continue proiectul USL. În primul caz, PSD nu ar avea candidaţi viabili pentru preşedinţie (i-am putea enumera doar pe Ponta şi Oprescu – amândoi suferind la capitolul imagine în ultima perioadă). În al doilea caz, Antonescu ar deveni lejer preşedintele României susţinut de USL, în contextul în care PD-L şi alte partide nu reuşesc să urce în sondaje sau să propună un candidat sigur pentru alegeri. Chiar şi aşa, partidul pe care îl prezidenţiază Antonescu ar rămâne în umbra PSD, ceea ce ar putea consolida în mentalul colectiv ideea că PNL este “fratele cel mic” al PSD . În acest context, Partidul Naţional Liberal are o şansă foarte bună de a ieşi din umbra PSD şi de a beneficia şi de “scorul” electoral pe care îl are Antonescu, indiferent dacă este sau nu susţinut de PSD, coroborat cu faptul că PSD nu a luat în calcul un candidat propriu, în situaţia în care USL s-ar rupe înainte de alegeri.
Concluzionând, Crin Antonescu se pare că alege calea mai grea, dar aducătoare de puncte pentru partidul său. Putea alege calea deja câştigătoare pentru el, dar ineficientă pentru PNL şi a ales provocarea.