Opinii

De ce cade Cazinoul?!

Spectacolul pe care îl face viscolul în Constanța, pe malul mării, este de neuitat, iar imaginile cu splendidul Cazino bântuit de tornade de zăpadă îți taie respirația.

Recomandarea mea pentru fotografi este să nu piardă ocazia de a imortaliza Cazinoul acum, cât se mai poate. Nu se știe dacă iarna viitoare clădirea va mai arăta la fel.

Simbolul Constanței stă să cadă, la propriu.

Iar răspunsul la întrebarea „de ce” a fost până mai de curând simplu, dar s-a complicat.

Era simplu când îi puteam lua la înjurături pe administratorii și politicienii locali pentru că-s leneși, indolenți sau pentru că au interese nepotrivite cu binele comun.

De ceva vreme, însă, vina pentru felul în care arată Cazinoul nu le mai poate fi atribuită localilor, indiferent de culoarea lor politică.

Vina e în altă parte.

Prin Ordonanța de urgență nr. 76/ 2011, consolidarea și restaurarea Cazinoului din Constanța au devenit responsabilitatea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, prin Compania Națională de Investiții C.N.I.- S.A..

Prim-Ministru era atunci Emil Boc, iar la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului era Elena Udrea.

Efectele ordonanței de urgență au fost, desigur, nule.

Au trecut de atunci șase ani și fețele politicii s-au schimbat.

Nu toate, însă.

Cineva a rămas în funcție: șefa Companiei Naționale de Investiții, Pătrășcoiu Manuela Irina. Doamna este pe post din 2002, deci trebuie să-și fi dovedit cu asupră de măsură competența dacă a rezistat îndârjit vreme de 15 ani.

Deși, dacă m-ar întreba cineva, mi-aș exprima niște rezerve în această privință. Doamna Pătrășcoiu, contabil-șef prin competență, înainte de a avea pe mână Investițiile României s-a ocupat de realizarea evidenței economico-financiare și contabile a revistei Flacăra. Bine, e nedrept din partea mea să nu amintesc faptul că evoluția profesională a doamnei nu a fost tocmai surprinzătoare, deoarece de la revista Flacăra, dumneai a trecut pe la revista Femeia, pentru a-și completa drumul profesional cu revista Rebus.

De acolo, printr-un spasm politic, Pătrășcoiu Manuela Irina a ajuns șefa Companiei Naționale de Investiții, asta ca dovadă că lucrul la rebus ajută întotdeauna.

Dar las gluma la o parte și revin la starea deplorabilă a Cazinoului din Constanța.

Iată ce spunea Ordonanța mai sus pomenită:

Cazinoul din Constanţa este o clădire istorică, fiind unul dintre cele mai reprezentative simboluri ale oraşului. Este un important punct de reper istoric pentru locuitorii oraşului, dar şi pentru turiştii veniţi pe litoralul românesc.

Clădirea se află în prezent într-o stare avansată de degradare, necesitând lucrări de consolidare şi restaurare.

Adoptarea prezentei ordonanţe de urgenţă constituie măsura de salvare a unuia dintre cele mai importante monumente istorice din România.

Această situaţie impune luarea unor măsuri de protecţie a monumentului istoric, fiind parte componentă a strategiei de dezvoltare durabilă economico-socială, turistică, urbanistică şi de amenajare a teritoriului, la nivel local şi naţional.

Neadoptarea în regim de urgenţă a prezentei ordonanţe de urgenţă conduce la accelerarea distrugerii monumentului istoric „Cazino Constanţa”, monument naţional de o importanţă deosebită din punct de vedere istoric, cultural şi social.

Întârzierea demarării lucrărilor de consolidare şi restaurare a Cazinoului din Constanţa are ca efect avansarea procesului de degradare a acestuia, cu repercusiuni negative asupra surselor de finanţare a obiectivului de investiţie „Consolidare şi restaurare Cazino Constanţa”.

În acest moment, după ce în primele două faze licitațiile pentru restaurarea și consolidarea Cazinoului au fost contestate și reluate, apoi anulate, C.N.I, prin semnătura directorului Pătrășcoiu Manuela, programează următoarea licitație la sfârșitul anului 2017. Un an de zile de așteptare degeaba, un fel de Paștele Cailor din punct de vedere practic. Probabil că după atâția ani de făcut nimic, încă unul în care să se facă tot aia nu mai contează.

Dar, oare, vrea doamna Pătrășcoiu să cadă Cazinoul? Putem prespune că da, deși, mai practic ar fi să presupunem că nu-i pasă, sau, mai mult: poate vrea să scape de toată povestea asta, probabil prea costisitoare pentru domnia sa, deși, evident, fondurile nu provin din poșeta personală.

Să explic: printr-o Hotărâre de Consiliu Local din 2014 (nr. 197 /02.10), care o completează pe cea din 2011 (nr. 217 /24.08), la punctul 8 se specifică următoarele: „Dacă în termen de 24 de luni de la preluarea prin protocol de predare primire a imobilului „Cazino Constanța” nu vor fi demarcate lucrările de consolidare și restaurare, imobilul va reveni în administrarea Consiliului Local al Municipiului Constanța.”

Acum se poate înțelege mai bine pasivitatea doamnei Pătrășcoiu: dincolo de presupusa lipsă de competență, dincolo de presupusa indolență, iată un bun motiv să amâne la nesfârșit procedurile care ar putea duce la salvarea Cazinoului. În numele Statului Român, prin instituția pe care o conduce, fosta contabilă a revistei Rebus le transmite constănțenilor să se spele pe cap cu Cazinoul lor cu tot.

Nu contează că Guvernul României și-a asumat această investiție în numele urgenței, cineva, altcineva, a decis ce e mai bine pentru toți.

Nu a făcut-o, însă, direct ci pieziș, prin amânare și mers pe burtă.

În acest moment, Cazinoul a redevenit al nimănui.

În acest moment, Cazinoul stă să cadă!

 

credit foto: Marian Adochiței

 

 

 

Despre Autor:

4 comments on “De ce cade Cazinoul?!

  1. Abea astept sa cada… deschid sampanie pentru toata lumea daca o sa cada Cazinoul ! Vin si Sampanie pentru toti care vin acolo daca se prabuseste Cazinoul ! Romanii NU Merita Asa Ceva !!

  2. eu si tatal meu Nae Moldoveanu am facut parte din echipa care in anul 1986 a renovat acest cazino, ne am adresat in repetate randuri CNI si Primariei Constanta si am aratat ca suntem interesati sa participam la aceste lucrari de renovare si ca detinem toate planurile si desenele initiale, evident nu am primit niciodata nici un raspuns: https://www.facebook.com/identitydesignart

  3. Din cate inteleg Cazinoul ar trebui sa revina la Consiliul local, au trecut cei 2 ani, nu? De ce nu se pune in aplicare acea hotarare?

  4. Ce se poate face? Poate ar fi bine ca societatea civila sa se trezeasca si sa ridice de pe scaunele caldute, oamenii, care fara jena, primesc salariu pt incompetenta sau lipsa lor de implicare!

Lasă un comentariu