De ce au trebuit să fie uciși un milion și jumătate de armeni în 1915?
De ce omenirea a asistat pasivă, atunci, la acel masacru?
De ce până și astăzi multe națiuni nu recunosc acel genocid?
De ce poporul turc se împovărează până și astăzi cu acest mare păcat?
De ce…..?
Și câte astfel de întrebări nu se mai pot pune…
Vremea întrebărilor este aproape de sfârșit, cu toate că ele nu vor înceta niciodată în inimile armenilor și nu ar trebui să înceteze nici în cele ale altor popoare.
Momentul adevărului este, însă, astăzi, după o sută de ani, tot mai aproape. Și el va veni chiar mai înainte de judecata de obște făcută de Hristos, atât pentru creștini cât și pentru musulmani. Adevărul este una dintre noțiunile fundamentale atât în creștinism cât și în islam și el nu poate fi înăbușit la nesfârșit. Conștiința este glasul lui Dumnezeu în sufletul omului. Oricât ar încerca omul să înăbușe această chemare el nu va reuși. Cu toate acestea, de o sută de ani turcii, și nu numai, se străduiesc să-l înăbușe. Până când?
De o sută de ani noi ne plângem morții din 1915. Și nu vom înceta să o facem niciodată, nici chiar după ce toată omenirea va fi recunoscut acea odioasă crimă. Nu există familie armeană care să nu aibă cel puțin o victimă în acea tragedie, chiar și în a celui ce scrie aceste rânduri. Acei oameni nu au murit luptând ca să-și apere pământul, nu au murit încercând să cucerească alte pământuri. Ei au murit pentru Hristos, dovadă că înainte de a fi uciși li s-a promis viața dacă renunță la credința lor străbună în Dumnezeu. Ei sunt martiri creștini, cei mai numeroși martiri creștini ai secolului XX. De aceea tăcerea unora și încrâncenarea altora în neadevăr sunt păcate grele.
Demersul poporului armean pentru recunoașterea genocidului din 1915 este mai mult decât firesc și neîndreptat împotriva cuiva, persoană, națiune sau stat. El ține de adevăr, adevărul cel mai presus de oameni, popoare, state.
Și în 2014, anul ce precede cea de a suta comemorare, armenii își vor plânge martirii pe 24 aprilie și vreau să cred că o vor face cu post aspru și rugăciune. Și ne-am dori ca, de data asta, durerea armenilor să fie împărtășită de toți oamenii, deopotrivă creștini și musulmani. Omul este încununarea Creației și cine se atinge de Creația lui Dumnezeu va plăti scump în veacul veacului. Trecerea sub tăcere a genocidului armean a condus mai târziu la cel evreiesc. Cine știe ce altă nenorocire, încă și mai mare, se va abate asupra omenirii dacă duhul neadevărului va continua să ne stăpânească.
Omule, român sau de orice altă naționalitate, genocidul armenilor din 1915 nu este numai al armenilor, ci al tuturor. Acei armeni nu au murit pentru că vorbeau limba armeană, ci pentru că erau creștini. Armenii i-au iertat pe cei ce și-au pătat mâinile cu sânge armenesc, dar continuă să-și jelească martirii. Și îi va ierta și Dumnezeu, cu o condiție: să recunoască adevărul și să se pocăiască. Mari națiuni, precum Germania și Japonia, și-au recunoscut crimele trecutului și, prin aceasta, sunt astăzi și mai puternice.
Veniți să ne rugăm împreună pentru sufletele celor un million și jumătate de armeni care în 1915 au luat moartea pentru Hristos.