Povesteam recent cu o amică din generaţii apropiate, cu aceleaşi traume, despre experienţa toaletului în şcoală. Doar că ea avea experienţa pe care un barbat nu o are. Se pare că această experienţă pentru fete este mult mai complicată. Mă rog, asta am înţeles eu. Cînd a început să-mi povestească traumele şi aventurele unei fetiţe şi a unei adolescente trecute prin aceste toalete…. Oioioi…. Am înţeles că eu am scăpat uşor.

Priviţi aceste locuri numite „grup sanitar şcolar” şi imaginaţi-vă că „trebuie”, nu aveţi de ales, să mergeţi în februarie cînd zăpada e cît gardul, afară sunt -15 şi vîntul îţi zboară fesul şi cuşma. Măcar miros nu e. Senzaţii ultratari: rahatul îngheaţă în zbor.

Dar în mai-iunie cînt căldura face să fermenteze totul şi clorul luptă să îmblînzească măcar mirosul? Însă doar îl întărîtă. Lacrimi şi vomă. Ah muştile alea… „Zumzăit ca de albine!”

Dar cum stau elevele/elevii în rînd, unii în poziţii de vultur aruncînd exrementele în hăul care se deschide în podea şi alţii aşteptînd şi admirînd priveliştea…. „Murim dar nu ne predăm!”

O Dumnezeule mare de ce te-ai odihnit în a 7-a zi şi nu ne-ai făcut un toalet?

„Peste 35 la sută din toate instituțiile de învățământ preuniversitar au blocurile sanitare afară. Multe dintre acestea nu respectă cele mai importante reguli de igienă: asigurarea cu apă pentru spălarea mâinilor, săpun, hârtie igienică. “

În timpul acesta lumea se pregăteşte de alegeri, se discută despre „mîna Moscovei”, „limbă şi identitate”, rahatul se revarsă peste cîmpii, plaiuri şi doine…şi se cîntă cu jale „Doamne ocroteşte-i pe români”….