De sute de ani românii s-au aflat la răscrucea unor imperii, în calea unor imperii. Toate aceste imperii și-au dorit să-și extindă dominația asupra românilor. Românii, în schimb, nu și-au dorit apartenența la un anumit imperiu, ci libertatea. Și au luptat și s-au jertfit pentru această libertate. Iar atunci când au fost înfrânți și obligați să accepte stăpânire străina au făcut-o cu demnitate, fiind respectați pentru curajul și sacrificiul lor.

Cum nu este nimic nou sub soare, și astăzi românii se află la confluența a două imperii, care își dispută România (de data asta economic și nu teritorial, sper). La începutul anilor `90 societatea românească, abia ieșită de sub influența imperiului sovietic, și-a dorit cu ardoare să scape de această stăpânire și să se alăture vestului liber și prosper. Numai că cei pe care noi i-am crezut democrați, prieteni, salvatori s-au dovedit a fi, în cei 23 de ani care au urmat, la fel, dacă nu cumva mai răi decât precedenții stăpâni. Astăzi există români care își fac un titlu de onoare din “alianța” cu vestul și din când în când ne flutură spectrul amenințării de la est.

Tuturor vreau să le reamintesc că, niciodată până acum în istorie, românii nu au optat de bunăvoie pentru un anume tip de stăpânire, ci numai pentru libertate. Trebuie să încetăm să avem o mentalitate de sclav a cărui maximă libertate rezidă în posibilitatea de a-și alege stăpânul, mentalitate care s-a manifestat, din păcate, și în 1940 când România a cedat fără luptă importante teritorii istorice.

Știu că se vor găsi mulți să-mi spună că, astăzi, un popor mic nu mai poate fi liber și trebuie obligatoriu să-și aleagă un “protector”. Acestora le amintesc că în viață există luptă, victorie, înfrângere, moarte, onoare, dezonoare. Alegerea ne aparține. Și ea nu se limiteaza la est sau vest. Din fericire mai există și o a treia opțiune care se numește România românilor.