Ascensiunea incepe intr-o zi de 13. Sambata, nu marti. Mai exact, sambata, 13 decembrie, la ora 17:00, in ceainaria Librariei Cărturești.
Despre el insusi, Andrei Orban, 22 de ani, spune: „In urma cu 17 ani nu faceam altceva decat sa desenez pe tapetul proaspat cumparat de parintii mei si sa lipesc plastilina pe toti peretii.Eram in special fascinat de cei albi.Imi confereau o libertate suplimentara. Vedeam acei pereti albi precum viata.Ca o realitate care asteapta creata.In acea realitate nu exista nici o limita.” A trecut vremea, copilul s-a maturizat, s-a gandit ca ar trebui sa-si construiasca bazele unei cariere si-a dat
admitere la Academia Navala „Mircea cel Batran”. Insa asta, bat-o vina, a invins. La scurt timp, traiectul tanarului s-a modificat, iar el s-a intors la arta, si-n timpul liber, dar si ca student al facultatii de profil.
Despre stilul sau personal, Andrei spune: „Nu am un stil batut in cuie. Jonglez intre suprarealism,figurativ si abstract in functie de starea pe care vreau sa o expun. Fiecare stil este un mod de a expune energia. O vibratie mai puternica o expun intr-un mod abstract. O vibratie normala o expun intr-un mod suprarealist. In arta abstracta surprind lucrurile asa cum sunt in realitate, lipsite de forma, in esenta lor. Lucrurile se misca prea repede ca sa putem surprinde forma. Putem spune ca gradul de abstractizare este direct proportional cu profunzimea lucrarii pentru ca odata cu disparitia formelor clare privitorul este fortat sa simta in loc sa gandeasca,sa isi foloseasca al 6-lea simt in detrimentul celor 5 pe care le foloseste si asa mult prea mult in viata de zi cu zi. Pana la urma totul se rezuma la energie. Arta, fie ca vorbim despre muzica,
sculptura, pictura sau alte medii, are ca scop evolutia. Privitorul trebuie sa plece mai bogat dintr-un muzeu.”
„Andrei Orban se afla in situatia concreta in care „el”- autorul pictor se reprezinta pe sine in opera ca autor al acesteia, generand o imagine, o reprezentare a sa, in interiorul operei. In lucrarile sale se atribuie „eul auctorial”, care confera in primul rand valoarea unei forte formative, care se dezvolta si se defineste, in raportul cu sine si cu opera, prin „punerea in opera”, in chiar procesul acestei reprezentari.
Seria sa de lucrari fiind un „discurs” al eului, fara masti si subterfugii, parcurgand salturi de la epoca la epoca, de la spatii la spatii, prin modalitatile de reprezentare picturale. Indiferent de tipul de discurs la care apeleaza, vedem dincolo de dimensiunea psihologica o modalitate de autodefinire, autocunoastere, autoapropriere si
autoconservare a autorului aflat la inceputul drumului artistic, in si prin picturile sale ce deschid drumul spre o viziune interioara, proprie in contextul artei contemporane.” – Conf. univ. dr. Daniela Țurcanu-Caruțiu.
