David Welch s-a urcat în furgoneta sa Pontiac Montana maro și a condus ore întregi. Fără să anunțe unde a plecat, el a tot condus, a declarat poliția, citată de CNN.
După aproape șapte săptămâni, un autostopist l-a găsit într-o zonă deșertică izolată din statul Utah, la sute de kilometri depărtare de casa lui din Kansas.
Rănit și blocat în mașină, el și-a petrecut ultimele zile scriind scrisori de dragoste pentru soția sa de 32 de ani și cei patru fii.
Autoritățile spun că mașina a căzut într-o râpă la începutul lui septembrie după ce probabil șoferul a pierdut controlul acesteia.
Welch, de 54 de ani, a a stat în vehiculul contorsionat timp de câteva zile sau chiar săptămâni, spune poliția. Nopțile s-au transformat în zile, apoi în săptămâni și așa a trecut mai mult de o lună.
Și în timp ce familia sa îl căuta, el era prins în mașină, mâzgălindu-și ultimele cuvinte.
Ceea ce se conțin scrisorile este privat, spun autoritățile, și au fost predate familiei lui Welch.
Coșmarul acesteia a început pe 2 septembrie când bărbatul a părăsit casa din Manhattan, Kansas.
O zi mai târziu, rudele au contactat poliția pentru a raporta faptul că nu s-a întors acasă.
”În acel moment nu exista niciun motiv pentru care ofțerii să creadă că Welch se află în pericol de a fi rănit sau că ar fi avut probleme medicale care să îi riște viața.”, a declarat departamentul de poliție din Riley County.
Poliția a mai spus că au fost anunțate toate agențiile de ordine din zonele în care ar fi putut să meargă Welch.
La patru zile după ce a plecat de acasă, a fost deschis un dosar pentru persoane dispărute. Au trecut multe zile fără nicio veste despre locația acestuia.
Reprezentativul Pepsi Co. pensionat era un bărbat care își petrecea în mod frecvent timpul în aer liber, iubea să picteze peisaje, să facă scufundări și să skieze.
La 46 de zile după dispariție, pe 18 octombrie, un bărbat care mergea pe marginea drumului pustiu a văzut o mașină răsturnată într-o râpă adâncă.
Era la peste 1000 de kilometri depărtare de casă, într-o secțiune deșertică de lângă autostrada 70.
Urme de cauciucuri duceau direct spre locul unde vehiculul se prăbușise, spun autoritățile.
Nu pare că ar fi pus frână sau că încerca să întoarcă, ci a părăsit pur și simplu drumul, a declarat Caporalul Todd Johnson, purtător de cuvânt al Patrulei Autostrăzilor din Utah.
Autoritățile cred că Welch a adormit în timp ce conducea, astfel că mașina lui a căzut în prăpastie pe partea pasagerului.
El a fost blocat de viu în mașină pentru un număr necunoscut de zile.
A fost găsit mort. Ce nu știe poliția, este câte zile a trăt.
Și odată cu moartea sa rămân multe întrebări fără răspuns, cum ar fi de ce se afla atât de departe de casă.




