Externe

Francezii vor să lucreze şi duminica

Când inegalităţile economice au dus la Revoluţia Franceză, strigătul legendar venit de sus a fost „Să mănânce cozonac!” Acum, când Franţa modernă se zbate din punct de vedere economic, strigătul care se aude de jos este „Lăsaţi-ne să muncim!”, relatează ABC News.

În timp ce Franţa se luptă cu şomajul ridicat, taxele mari şi portofele golite, guvernul socialist a spus că se concentrează în principal pe crearea de locuri de muncă. Acum, criticii unei legi vechi de mai bine de un secol care împiedică magazinele să se deschidă şi duminica, spun că schimbarea acesteia ar fi un pas bun în direcţia în care vrea să meargă guvernul.

Prim ministrul Jean-Marc Ayrault a părut să răspundă acestei cereri luni, ordonând o revizuire a legii pe care sindicatele şi Biserica Romano Catolică o preţuiesc, dar pe care consumatorii, şi din ce în ce mai mulţi muncitori o condamnă.

Conform legilor franceze, duminica este zi obligatorie de pauză pentru a se asigura odihna şi o viaţă de calitate, deşi unii vânzători din zonele turistice sau zonele comerciale speciale pot primi dispensă de la această regulă. Criticii spun că protecţia merge prea departe împiedicând evoluţia stilului de viaţă modern şi punând Franţa într-un dezavantaj competitiv.

O dezbatere sporadică a reînviat săptămâna trecută după ce un tribunal, în cazul unui proces de competiţie neloială deschis de un vânzător de unelte, a decis ca lanţurile Leroy Merlin şi Castorama să închidă 14 magazine din Paris duminica. Curtea a ameninţat că va da amenzi de câte 120 000 de euro pentru fiecare magazin care încalcă regulile.

Magazinele au primit scutiri temporare, dar angajaţii lor sunt nemulţumiţi- insistând că deschiderile de duminică le dau bani în plus la salariu şi convin clienţlor cărora le este greu să meargă la cumpărături în timpul săptămânii de muncă.

„Vrem să muncim duminica! Lăsaţi-ne să muncim!” a spus Gerard Fillon, purtător de cuvânt pentru o asociaţie de angajaţi al cărei nume se traduce prin Meseriaşii de Duminică şi în acelaşi timp angajat la Leroy Merlin. La un magazin din Gennevilliers, o parte din personal poartă tricouri cu inscripţia „Da în week end”.

Ayrault a comandat un sondaj pentru a vedea care este situaţia exactă până la sfârşitul lui noiembrie.

„Guvernul consideră că odihna de duminică este un principiu esenţial în cazul protecţiei muncitorilor şi coeziunii sociale” dar recunoaşte că „existenţa muncii duminica este o realitate” a spus un membru din cabinetul premierului într-o declaraţie neoficială.

Despre Autor:

Lasă un comentariu