Opinii

Halloween și mândria de a fi român

Zilele acestea, peste tot prin oraș, în mall-uri, licee, facultăți, afișe și evenimente de Halloween. Interesantă această sărbătoare, mai ales la români. O sărbătoare americană, care a început să prindă rădăcini și la noi în țară.

Dar, ce este această “sărbătoare” ? Haloween este o sărbătoare de origine celtică, preluată astăzi de multe popoare din lumea occidentală, ea răspândindu-se în secolul al XIX-lea prin intermediul imigranților irlandezi din Statele Unite ale Americii. Ea este sărbătorită în noaptea de 31 octombrie, deși în unele țări data sărbătorii variază — de exemplu, în Suedia este sărbătorită în prima sâmbătă din noiembrie. Numele provine din limba engleză, de la expresia All Hallows’ Even, numele sărbătorii creștine a tuturor sfinților, sărbătoare cu care Halloweenul a devenit asociat în țările unde predomină creștinismul occidental — catolic și protestant, deoarece în aceste culte creștine, ziua tuturor sfinților este sărbătorită pe 1 noiembrie. Specific pentru Halloween este dovleacul sculptat, care reprezintă Lanterna lui Jack. Cu ocazia acestei sărbători, copiii se maschează în vrăjitori, mumii sau alte personaje și colindă pe la case întrebând „Trick or Treat?” (Păcăleală sau dulciuri?), ca o amenințare că dacă nu li se dau dulciuri, persoanei colindate i se va juca o farsă. În alte țări, Halloween este serbat prin parade și carnavaluri. (sursa Wikipedia)

Astăzi, dacă încerci să contești această sărbătoare, majoritatea te vor vedea drept îndoctrinat sau prea tradiționalist. Îndoctrinat pentru că este o sărbătoare care nu își are origini în ortodoxie, deoarece aceasta nu există în religia ortodoxă (și cum în România majoritari sunt ortodocșii …)

Tradiționalist, pentru că suntem închiși în noi, pentru că după 20 de comunism, avem dreptul ăsta de a ne deschide spre Occident, avem dreptul să fim mai “noi”.

Eu voi încerca să fiu neutru.

Nu cred că avem nevoie de o astfel de sărbătoare. Nu găsesc nimic reprezentativ în ea. Vrăjitori, morți, mumii … aloo, suntem cumva în Harry Potter ? Suntem în România și ar trebui să ne păstrăm identitatea națională! Și așa suntem cobaii Europei, și așa am ajuns să importăm alimente de peste hotare, mă întreb dacă este necesar să importăm și o astfel de sărbătoare. DA, pentru marketing și manipulare, este foarte bine să mai fie ceva în plus. Lumea de ce nu ar cumpăra un costum, un dovlecel, de ce nu ar merge la o petrecere pe o astfel de tematică???

Românii importă lucruri care nu ne sunt necesare. O lege, o politică externă, o strategie de învățământ, etc. nu putem să importăm, dar sărbători de acest tip (precum și Valentine’s Day – mai e puțin până o să vorbim și despre acest subiect) suntem primii!

Pe mulți i-am auzit spunând expresia “Mândru că sunt român”, acum aș vrea să îi întreb:

Unde vă este mândria?

Despre Autor:

Lasă un comentariu