Publicitatea convenţională a luat-o de câţiva ani pe tobogan, odată cu apariţia fenomenului Web 2.0 si dezvoltarea Social Media. S-a demonstrat că impactul asupra consumatorilor nu mai poate fi creat prin tradiţionalism, prin convenţionalism, oricât de originală ar fi ideea reclamei.

A trebuit să apară ceva nou, ceva revoluţionar, ca piaţa publicitară să prindă din nou viaţă. Cum? Fix prin întoarcerea la 180 de grade, adică la amatorism (simularea amatorismului), la non-convenţionalism, la mesajele virale.
Astfel, am văzut cu toţii, brandurile mari de tot, dinozaurii publicităţii, Coca Cola, Pepsi şi alţii, chiar şi maşinile germane ai căror specialişti în publicitate sunt recunoscuţi pentru sobrietatea mesajului transmis către public, au recurs la ceva nou, la ceva comun minţii populare, la ceva altminteri total neprofesional. Reclamele erau construite pentru Youtube, nu pentru TV, erau filmate cu un handycam, cu mâna tremurândă din toate încheiturile, cu replici vulgare, scenarii parcă atunci încropite, cu actori proşti, dar naturali întru prostia lor, cu tot tacâmul de elemente pe care literature de specialitate le-ar încadra în fenomenul Pop Culture. Ei bine, fenomenul nu este nou, nu este unul chiar românesc, ci – desigur – american, cum altfel?

Totuşi noi, advertiserii din România, foarte inventivi din fire şi foarte deştepţi (nu o spun în sensul peiorativ, ci în sens apreciativ) am modelat acest tip de reclamă neconvenţională la profilul psihosocial al tineretului român (principalul segment de public activ din punct de vedere al consumului). Astfel, cum este tineretul român? Narcisist, extrem de narcisist. Poze multe, în toate poziţiile, care să le scoată în evidenţă calităţile şi … realizările. Desigur, de cele mai multe ori sunt calităţi confecţionate şi realizări închipuite, însă în publicitate nu despre a spune adevărul este vorba, nu despre a prezenta obiectiv un … produs (îmi cer scuze că trebuie să-i compar cu nişte produse), ci despre a denatura, de a exagera, de a … închipui pe cineva drept cine nu este. Chiar daca sună nedeontologic, asta este practica publicitară şi aşa funcţionează PR-ul. Multă imagine, chiar dacă interiorul lasă de dorit. Nu asta ar fi problema, absolut deloc. Problema intervine când acea categorie de public, foarte numeroasă de altfel, nu reuşeşte să facă diferenţa între on-record şi off-record. Cuprinşi de farmecul devenirii, actulamente doar închipuite, aceştia epatează ori de câte ori prind contextul favorabil, doar pentru a-şi dezvoltarea … închipuirea. Acest fenomen a născut tineri de 18 ani conducători de Ferrari şi care se închipuiau Schumacher, a născut tineri care-şi doresc să devină asistente TV, vedete fără să trebuiască să muncească vreodata în viaţa lor şi, poate cel mai rău, a născut copilandri care sfidează profesorii doar că îşi închipuie că le sunt superiori din toate punctele de vedere, mai ales financiar.

V-am prezentat acest context deoarece m-a izbit peste ochi un spaţiu din Mamaia, zona Cazino, pe ai cărui pereţi sunt “pictaţi” opulent brandul Fashion TV. Advertiserul, PR-istul a fost extrem de inteligent. A ştiut exact cum este publicul, ce nevoi şi disperări are şi le-a exploatat în cel mai inteligent mod. După amplasarea acelui spaţiu … publicitar, căci altă utilitate nu îi găsesc, în secunda numărul 2, mii, chiar sute de mii de poze au împânzit Facebook-ul cu astfel cadre în care … închipuiţii şi închipuitele se arcuiau, îşi ţuguiau buzele, îşi ridicau sprânceana, adoptau poziţia James Bond, într-un cuvânt, se … ÎNCHIPUIAU.

Gândiţi-vă doar cât ar fi costat o reclamă la TV pentru un public-ţintă de sute de mii de telespectatori? Zeci de mii de euro. Cash. Prin această metodă cât a costat tărăşenia? Înzecit mai puţin, dar impactul este unul mult mai puternic. Dacă vedeai reclama la TV, ai fi asistat pasiv, umil chiar frustrat că nu eşti tu actorul principal al reclamei. Dar aşa, altă viaţă. Tu esti James Bond, tu eşti Smiley, tu eşti Connect-R, tu eşti Alex Velea, tu eşti orice vedetă pe care ţi-ai dori s-o înlocuieşti în această lume ştearsă, dar … foarte colorată (ştiu, sună paradoxal). Ce preţ ai plăti pentru asta? Inclusiv mulţi pumni în nas şi poate şi un cap în plină gură. Dar până la acel moment, munca ta asiduă de vedetă wannabe şi de PR în acelaşi timp este să îţi umpli pagina de Facebook cu poze în faţa tuturor brandurilor de omenie – nerealizând că unii fac bani grei pe spatele ignoranţei şi narcisismului tău – şi să speri că vei fi remarcat sau … remarcată.