Am auzit un proverb care sună cam așa: “un înțelept înțelege mai multe dintr-o întrebare idioată, decât înțelege un idiot dintr-un răspuns înțelept”. Îmi place teribil proverbul, pentru că pune în lumină un lucru ce-ar trebui să fie de o importanță majoră pentru orice individ cult, și anume receptivitatea. De asemenea, se pune accent și pe faptul că inspirația (artistică, de pildă) s-ar putea ascunde în locuri neașteptate, la un click distanță sau în stația de metrou. Așadar, dacă ar fi să aplicăm învățătura proverbului în viețile noastre, schimbarea ar consta în primul rând într-o mai mare toleranță din partea noastră atunci când ne lovim de forme “neortodoxe” de exprimare ale unor stări, opinii, cunoștințe etc. Mai concret, ceea ce vreau să spun este că frânturi de înțelepciune se pot ascunde și în afara tratatelor pretențioase de etică – trebuie doar să fim atenți. Iar dacă analizăm atitudinea filosoful retras în “turnul de fildes” prin prisma ideii enunțate mai sus, cred că putem observa că cel ce rupe contactul cu lumea, are mai degrabă de pierdut. Or, pentru a putea avea o înțelegere cât mai profundă a lumii în care trăim, trebuie să ne expunem diferitelor forme de expresie, să reușim să privim lucrurile din mai multe perspective. În alte cuvinte, nu trebuie să ne „monopolizăm atenția”, concentrându-ne doar pe o anumită categorie de instrumente de cunoaștere, ci mai degrabă să fim deschiși valului de noutăți care pot adesea să ne ușureze munca.
În fine, dacă ar fi să studiem cazuri concrete din zilele noastre, cred că deseori idioții s-ar confundă cu înțelepții. O aroganță prea mare ne determină deseori să desființăm din start anumite surse de cunoaștere/ inspirație, și mă voi referi acum în mod special la filme, filmulețe/ vloguri Youtube, bloguri, muzică și chiar jocuri pe PC. Atât regizorii, cât și anumiți youtuberi/bloggeri își fundamentează deseori ideile din spatele conținutului pe anumite teorii științifice, filosofice sau pshiologice, scoțând la iveală dileme mai mult sau mai puțin cunoscute, ce ne pot da bătăi de cap (i.e. ne pun mintea la contribuție). Însă greșeala pe care o facem adesea este să subestimăm aceste forme de exprimare, închizându-ne viziunea în perimetrul delimitat de cărți, teorii și numere. În fond, ceea ce facem adesea este să ne ținem intenționat ochii închiși în fața unui potențial material valoros.
Mă văd totuși nevoit să spun că nu afirm că această formă de cunoaștere poate înlocui cartea și studiul serios. Ceea ce vreau să spun în schimb este faptul că pentru a putea deveni pioneri într-un domeniu, lideri de generație sau pur și simplu indivizi cu o viziune mai largă, este [uneori] necesar să pășim în afara zonei de confort. Un vers dintr-o melodie rap ar putea ascunde o idee filosofică interesantă, un poster cu o reclamă la ciocolată poate ascunde contraste cromatice superbe, o scenă dintr-un film poate reda o dilemă etică, un joc pe calculator ne poate arăta de ce cooperarea este importantă etc. Pe scurt, ceea ce trebuie să facem este pur și simplu să privim altfel lumea, să privim și ascultăm totul cu un altfel de interes; să ne permitem să fim inspirați. Nici nu e necesar să ne expunem voluntar unor noi experiențe; e suficient să ne rezumăm la activități pe care le facem deja, dar să ne concentrăm mai mult atenția pe detalii.
Voi oferi niște exemple pentru a vă ajuta să înțelegeți ce vreau să spun. Așadar,voi aminti două filme care m-au pus pe gânduri: Mr. Nobody și The holy mountain. În Mr. Nobody se prezintă ideea universurilor paralele, ce se nasc în urma alegerilor noastre: simplul fapt că am ales să trec strada la un moment dat, îmi poate schimba complet viața. O mașină mă lovește pe trecere, iar un lucru banal precum un șiret dezlegat sau o piatră în pantof m-ar fi putut opri din drum câteva secunde, suficient cât să evit accidentul – astfel se nasc o infinitate de posibilități. În fine, mai departe pot oferi un alt exemplu, și anume potențialul artistic care stă ascuns într-o ușă de garaj parțial ruginită. Nuanțele ruginii completează culoarea stratului neafectat al ușii, iar petele și crăpăturile dau naștere unor texturi superbe. Tot ce trebuie să fac este să-i fac o poză ușii, iar mai departe mă pot folosi de respectiva imagine drept inspirație pentru un tablou. Într-un vlog, pe Youtube, un tip îți spune povestea sa de succes, explicându-ți cum și-a redus orele de somn și distracție pentru a putea munci mai mult (este și asta o formă de askesis, nu?).
Cert este că exemplele pot continua la nesfârșit, dar esența învățăturii este să ne schimbăm atitudinea generală în fața lucrurilor care ne displac sau pe care le desconsiderăm/ignorăm – să transformăm plumbul în aur. Și este păcat ca în era internetului să nu profităm la maxim de beneficiile pe care ni le aduce această putere de a ne transpune oriunde cu un singur click.
FOTOGRAFIE de Chris Devour