Externe

India lansează primul satelit militar

India a pus vineri pe orbită, pentru prima dată, un satelit cu scopuri militare, GSAT-7, care va permite comunicarea în cadrul flotei sale printr-un sistem criptat, a informat agenţia spaţială a ţării asiatice, potrivit EFE.

Satelitul ‘este foarte important din punctul de vedere al securităţii şi supravegherii’, a semnalat, pentru agenţia locală PTI, o sursă din cadrul Organizaţiei pentru cercetare spaţială din India (ISRO).
Fabricat în India, cu o greutate de 2,5 tone şi cu un cost de 27,5 milioane de dolari, satelitul a fost lansat din Guyana Franceză (America de Sud), cu o rachetă.
Funcţia satelitului este de a facilita schimbul de informaţii între ambarcaţiunile marinei indiene în ceea ce priveşte localizarea exactă a navelor şi submarinelor altor ţări, oferind o hartă digitală detaliată despre poziţia lor.
India se va alătura astfel grupului de ţări care dispun de un sistem de apărare prin satelit, în care figurează Statele Unite, Rusia, Franţa, Marea Britanie şi China.
Gigantul asiatic, care a desfăşurat peste o sută de misiuni spaţiale până în prezent, a lansat în 2008 prima sa sondă  lunară, pregăteşte o misiune spaţială spre Marte pentru 2013 şi intenţionează să lanseze în 2016 prima sa misiune spaţială cu echipaj, potrivit aceleiaşi surse.

(agerpres | AFP)

Despre Autor:

Lasă un comentariu