Nu mai pot să suport expresia „iubitorii de animale”. Mă zgârie pe creier. Am putea vorbi, poate (în cel mai rău caz), de „iubitori de câini”. Chiar dacă e forţat, cred că acesta este termenul cel mai aproape de adevăr, căci nu cred că se dau în lături, stimabilii “iubitori”, de la ceafa de porc, cotletul de miel, pieptul de pui si vânatul de căprioară … şi, de fapt, de toate cele cuvenite pe masă (ca să rămânem în sfera clişeelor pascalo-crăciunistice). Ipocrizia aceasta generală îmi aduce aminte de genial vorbă a lui Labis: „Plâng. Ce gandeşte tata? Mănânc şi plâng. Mănânc!”

În altă ordine de idei, se inoculează fals ideea că există două tabere în societate: iubitorii de câini, iar ceilalţi, automat sunt neiubitori de câini (chiar dacă mulţi sunt neutri). FALS. Cred că s-a ajuns deja la o formă modernă de radicalism: “Dacă nu eşti cu mine, dacă nu ai nicio opinie, dacă nu îţi pasă, dacă eşti neutru, ahaaa! eşti neiubitor de animale, eşti împotriva mea, deci … mori”. Încă o dată, FALS. Eu nu am absolut nicio problemă cu câinii şi sunt împotriva eutanasierii lor din considerente de bun simţ: mi se pare că nu suntem deloc inteligenţi – şi aici mă refer atât la administraţiile locale şi centrale, cât şi la cetăţeni – dacă eutanasierea maidanezilor este singura noastră solutie de rezolvare a problemei… (ca o paranteză, mi-aduce aminte de tăierile cu barda de pensii şi salarii ale lui Boc. Fără creier!)…

DAR… şi cred că este foarte important de reţinut…

Dacă vine un câine debil la mine (sau o haită bezmetică) să mă muşte sau să mă tranşeze, nu am absolut nicio problemă “să-i bag un picior fix în cap” (ca să rămânem la limbajul urban)… în rest, cu animalele care stau potol la locul lor, nu am absolut nicio problemă. Mă lasă să trăiesc, le las să traiască… exact ca la oameni … (dar tot nu au ce căuta maidanezii pe stradă).

P.S. Ca un flavor: A fost genial un domn de la TV care a întrebat retoric: “E constituţional să măcelăreşti mieii, porcii, vitele etc., dar e neconstituţional să măcelăreşti câinii?”