Parcă s-a ridicat un văl în ultima perioadă și românii pot vedea ce întâmplat in ultimii 10-15-25 de ani.
O țară condusă pur și simplu după principiul ‘asa NU’.
Oameni fără nicio calitate și fără scrupul au fost numiți să conducă instituții publice. Partide cu ștaif conduse de afaceriști de carton, mulți dintre ei evazionisti notorii sau pur și simplu hoți cu acte.
Angajările în sistemul de stat se făceau / se fac după criterii obscure, cu pile de la partid și de multe ori pe șpagă.
Avansările în funcții nu au nici o legatura cu meritul și logica.
Distribuția bugetelor de stat nu are nici o legatură cu nevoile societății.
Cheltuirea banului public se face discreționar și cu risipă uriașă. Multe din proiecte se încep și nu se termină. Cele mai multe din fondurile europene au fost direcționate aiurea.
Condițiile de viață și de muncă ale oamenilor din România sunt jalnice. Ești forțat practic să stai la coada să plătești taxe asupritoare, să mergi pe străzi neluminate, să fii batjocorit de controale abuzive, să nu beneficiezi de șanse egale, să nu ai concurența reală pe piața forței de muncă.
Copii nu au locuri in Grădinițe, condițiile din multe scoli sunt insalubre, liceele sunt private de laboratoare și de proiecte concrete, iar universitățile corecte sunt sufocate de concurenta neloiala a ‘fabricilor de diplome’ – la toate neexistând o viziune privind învățământul românesc.
Afacerile mici și corecte sunt sufocate de birocrația satului și taxele mari menite să ascundă incompetența actului de guvernare. Investitorii sunt amețiți în hățișul legilor birocratice și ademeniți să cotiteze. Dreptul sfânt de proprietate a fost terfelit de samsari de drepturi litigioase ce au înzecit furtul din avuția națională.
Păduri tăiate sub oblăduirea autorităților. Parcuri dispărute prin retrocedări incredibile. Bănci profitabile devalizate și falimentate.
Minciunile și manipulările de la TV menite să ascundă starea reala națiunii. Cifre statistice parfumate să pară ca avem bunăstare.
Toate acestea se întâmplă unei țări abuzate de oameni fără scrupule ce au profitat de lipsa de vigilență a noastră.
La inceput au fost la moda citatele motivationale, apoi mesajele de încurajare, apoi am descoperit sensul Distribuției de mesaje de ieșit in piața publică. Și așa ne-am trezit !
Avem varianta implicării și a trebii făcută la timp și calitate. Sau ne lăsam conduși ca și până acum.