Externe

Mesaje rasiste la adresa noii Miss America

Imediat ce i-a fost pusă coroana pe cap au și început să curgă mesaje rasiste pe internet la adresa ei, anunță CNN.

”Dacă ești Miss America, ar trebui să fii și americancă”, a spus unul.

”Când va mai câștiga o femeie albă Miss America??!!”, a țipat altul.

Nina Davuluri este americancă. Pur și simplu, se întâmplă să aibă origini indiene. De fapt, este prima indiano-americancă încoronată Miss America.

Dar mesajele care au urmat concursului de anul acesta din Atlantic City, duminică seară, nu s-au concentrat asupra faptului că este al doilea an consecutiv când Miss New York a luat coroana, sau pe întrebările juriului, care au inclus subiecte ca Miley Cyrus ori Siria. Se refereau la originile etnice ale acesteia.

”Tocmai au ales o musulmană pentru Miss America. Asta trebuie să-l fi făcut fericit pe Obama. Poate a avut și el un cuvânt de spus”, a comentat cineva.

Deși nu este nevoie să se mai precizeze, Davuluri nu este musulmană, iar președintele nu a avut niciun cuvânt de spus în privința voturilor.

Nina Davuluri, de 24 de ani, din Syracusa, a participat cu o platformă prin care ”celebra diversitatea prin intermediul competenței culturale”. Pentru proba de talent, a interpretat un dans indian clasic prăsărat cu mișcări de la Bollywood.

 

Despre Autor:

Lasă un comentariu