În jurul fiecărui şef, a fiecărui mahăr, mişună cîte-o faună pestriţă, dispusă să facă aproape orice, pentru-a intra în graţiile – pentru ei – Supremului. Reuşita fiecăruia poate fi măsurată pe o scală destul de relativă. Cei cu o inteligenţă peste medie – inclusiv cei din afara cercului de apropiaţi – se miră că le „iau faţa” alţii, aparent mai puţin dotaţi, dar mai apreciați de „boss” şi mai simpatizaţi. Mai des invitaţi la chermeze, mai lesne avansaţi, mai uşor băgaţi în seamă. Care e misterul? Şi mulţi mor, fără să apuce să-şi desluşească enigma.
Avem dreptul fiecare la cîte-o explicaţie proprie, mai mult sau mai puţin de bun simţ. Unii pot dezvolta, de la un sentiment de neputinţă, pînă la mania persecuţiei. Unui om normal nu-i pasă cum e privit de şefi – dar cine mai e normal în zilele noastre?! O explicaţie personală (fără să pretindem că e şi originală) pune în vîrful lanţului trofic al subalternilor obedienţi pe Povestitorul Inegalabil. Este un personaj complex dar jovial, a cărui esenţă transcede denumirea simplistă de mai sus. Nu vă lăsaţi înşelaţi de aparenţe şi de înţelesul primar al cuvintelor! Povestitorul inegalabil concurează cu alţi supuşi, cu alte însuşiri, aparent superioare alor sale, dar niciodată la fel de apreciate. Nu e un om cu bani, care să-i facă cine ştie ce cadouri sau plocoane şefului. Coseur din naştere, povestitorul inegalabil ştie să spună bancuri şi snoave ca nimeni altul, în vreme ce alţii sunt în stare să ruineze şi cele mai monumentale poante spuse vreodată.
În plus, povestirile lui sunt fabuloase – are ce istorisi. Poţi afla de la el cum a rămas cu maşina fără benzină în Italia, atacat de piraţi, sau cum i-a făcut o farsă primului ministru, care nu ştie nici acum cine şi-a bătut joc de el. Povestitorul inegalabil e un actor desăvîrşit, nu întinde pelteaua, povestind o întîmplare hazlie pînă se plictiseşte omu’. Păstrează cele mai tari bancuri după ce s-a încălzit asistenţa, cînd omu-ar rîde şi dacă-i arăţi doar un deget. Foarte important, povestitorul inegalabil păstrează o umilinţă măsurată: nu el a trăit cele mai tari aventuri, nu el a văzut cele mai minunate locuri – el doar ştie să povestească. Nu-i mai deştept ca auditoriul, n-are un aer superior, care să lezeze. La o adică şi la nevoie, patronul poate şterge pe jos cu el, fără probleme. La urma urmei el, povestitorul inegalabil, nici nu-i autorul acelor snoave, glume bancuri. El, doar le-a auzit mai demult, de la şefu’.