Externe

A murit criminalul de război Erich Priebke

Criminalul de război Erich Priebke a murit la vârsta de 100 de ani în Italia, a declarat avocatul său presei italiene, anunță BBC.

Priebke a fost închis cu o sentință pe viață în 1998 pentru rolul său în masacrarea a 335 de italieni la Peșterile Ardeatine din Roma, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Din cauza vârstei înaintate și sănătății precare i s-a permis să își ispășească pedeapsa în arest la domiciliu în capitala Italiei.

Acest lucru a provocat furie asupra a aceea ce unii oameni au considerat că sunt condiții prea confortabile și indulgente.

Priebke a fost unul din ofițerii SS prezenți în timpul uciderii bărbaților și băieților din peșteri în 1944, într-un atac ordonat de Adolf Hitler, ca represalii pentru omorârea a 33 de soldați germani în Roma de către luptătorii rezistenței.

A fost ofițerul care a supravegheat operațiunea de strângere a victimelor și transportarea acestora la o rețea de peșteri de la periferia orașului unde au fost împușcate.

Deși Priebke și-a recunoscut rolul jucat în masacru, nu a exprimat niciodată nicio remușcare și a susținut că doar urma ordinele primite.

În iulie, o asociație care reprezintă familiile victimelor masacrului și-a reînnoit cererea ca Priebke să ”găsească curajul să ceară iertare”.

A fost extrădat în Italia în 1994 după ce a fost descoperit lucrând ca profesor într-o școală din Argentina.

Doi jurnaliști americani care lucrau pentru ABC News l-au depistat, iar el a recunoscut într-un interviu rolul pe care l-a avut în masacru.

Avocatul lui Priebke, Paolo Giachini, a declarat vineri că acesta a lăsat un ultim interviu înregistrat ca ”testament uman și politic”, dar nu se știe sigur ce conține și când va fi făcut public.

Priebke, care locuia în apartamentul avocatului său din Roma, a avut voie să își facă singur cumpărăturile, să se plimbe în parc și să iasă seara la restaurant pentru a lua masa cu prietenii.

Despre Autor:

Lasă un comentariu