La cinci ani după ce William Golding își publica Împăratul muștelor, un autor ceva mai obscur, entomolog de meserie, Thomas Arthur Manly Nash, își publica cercetările legate de o muscă, sub titlul Năpasta Africii: Musca Țețe. Teza Lui Nash era următoarea: boala somnului transmisă de sinistra creatură a influențat negativ dezvoltarea agriculturii din Africa, făcând ca „economia africană să fie bazată pe sapă și pe căratul în cap”.

Studii contemporane iau chiar în calcul „indicele de adaptare Țețe” și fac o conexiune clară între (sub)dezvoltarea economică a unei zone și condițiile de creștere ale muștei Țețe. Evident, cu cât zona e mai propice prin temperatură și umiditate proliferării acestei insecte, cu atât este mai subdezvoltată.

Citind toate astea ar trebui să răsuflăm ușurați că am fost scutiți de pișcatură. La noi, în România, musca fatală nu-și face cuib iar în Constanța, unde bate vântul și e un praf de crește conjunctivita cât vezi cu ochii, Țețe e ultimul pericol la care ne-ar duce mintea. Și, totuși! Dacă te uiți la oameni pe stradă, e posibil să observi niscai semne suspecte de amorțeală. Iar dacă te uiți la rezultatele votului pentru locale se sparie gândul. Pare că ceva mai periculos decât anemica musculiță africană reușește să infecteze populația autohtonă. Cetățenii ascultă hipnotizați câte un semidoct cățărat cu anasâna în copacul puterii și, deși acestuia i se vede mai bine de jumătate din partea dorsală, el reușește să aibă parte, fără emoții, de suportul inexplicabil al maselor.

Cum se produce infectarea omului? Cel mai frecvent și eficient, pe cale auditivă și vizuală, respectiv cu ajutorul televizorului. Deschide bietul cetățean din întâmplare dispozitivul și, numaidecât, o haită de haidamaci îi susură adormitor în timpan povești nemuritoare despre cum stă cu adevărat treaba. O zi, două, mai multe și infecția-i gata: frumoasa adormită va recita la rându-i poezia de partid repetată până la greață de trompetele cu păr gelat și sprâncene pensate.

Infecția se produce și pe alte căi. Am văzut oameni care, de exemplu, pe un frig crâncen, se așezau la coada ceaușistă pentru pui vineți, cu douăsprezece ceasuri înaintea orei de distribuție. De ce faci asta, maică, am întrebat-o curios pe o bătrânică ce se instalase zgribulită pe scăunel la ora 18, în vânt și ploaie, deși puii urmau să zboare abia dimineață, pe la șase. M-a privit uimită și mi-a răspuns gutural: ce, nu așa-i normal? Ei bine, în acest caz nu aș putea identifica precis sursa și data infectării, dar un lucru e cert: după ce că omul nu se simte bine, îi mai și agravezi boala umilindu-l, astfel încât sufletul lui de om demn și frumos să nu mai aibă nicio șansă de ridicare din mâzgă.

Pe scurt spus, muștele Țețe indigene sunt bipede și, uneori, se dau cu zmeul sau plimbă elefantul, bâzâie în special pe la televizor sau unde li se arată microfonul, pișcă pe cine apucă, uneori o fac reciproc, iar cei atinși de boala somnului minții îi votează cu încăpățânare de ani de zile, întru veșnica lor – și a noastră- îngălare.