Externe

Noi ciocniri violente în Egipt

După câteva săptămâni de calm relativ, violențele au reizbucnit între suporterii președintelui demis Mohammed Morsy și forțele egiptene de securitate, în mai multe zone din Cairo, relatează CNN.

Protestele au început în timpul unui marș pro Morsy din Cairo. De la demiterea și încarcerarea lui în iulie, suporterii acestuia au ieșit în stradă aproape în fiecare vineri.

Tot vineri, protestatarii pro și anti Morsy s-au confruntat în alte două orașe egiptene, a anunțat presa de stat din Egipt.

Comparate cu revoltele din august care au luat sute de vieți, ultimele ciocniri par minore. Totuși, Nile TV a relatat că cel puțin 9 persoane au fost rănite.

Tulburările au început după ce presa a prezentat soarta a 170 de prizonieri, membri ai Frăției Musulmane. Nile TV a anunțat că acest grup, care include și un fost guvernator, va fi reținut încă 15 zile pentru mai multe investigații.

Nu se știe exact de cât timp este închis acest grup sau în baza căror acuzații. Din iulie, arestările și violențele sunt ceva comun.

În septembrie, un tribunal egiptean a interzis toate activitățile Frăției Musulmane și i-a sechestrat conturile, atrăgând plângeri din partea cumunității internaționale. La conferința Națiunilor Unite de săptămâna trecută, ministrul interimar al afacerilor externe al Egiptului a încercat să atenueze îngrijorarea acesteia.

Nabil Fahmy a spus că Egiptul ca avea alegeri în primăvară. A adăugat și că procesul politic este deschis tuturor ”atât timp cât aceștia sunt hotărâți să renunțe la violențe și acte de incitare”.

Despre Autor:

Lasă un comentariu