Ideea de profit le sucește tuturor mințile. De la politiceni veroși cărora nu le mai ajung mâinile să-și colecteze șpaga, trecând prin afaceriștii care calcă pe cadavre pentru a-și atinge scopul pecuniar, până la talpa țării care doar visează acest concept, toți cetățenii salivează pavlovian când discuția ajunge în zona sensibilă a profitului. Ideea asta pare să justifice orice, în moduri care fac de rușine bunul simț. Dacă chestionăm prezența cazinourilor plantate peste tot prin oraș, imediat se vor găsi câțiva isteți gata să manevreze inept atotputernica idee de profit. Păi, vor spune ei, cazinourile aduc profit prin impozitare pentru bugetul local. Din păcate, logica lor nu reușește să-i ducă prea departe, motiv pentru care li se pare firească existența unor stabilimente care produc un rău incalculabil ce scapă percepției directe: e vorba despre vieți distruse, despre destine sfâșiate în drame care, de obicei, se consumă discret, departe de ochii opiniei publice. Banii ajunși la bugetul local sunt buni, dar ei sunt produși cu prețul unei incalculabile distrugeri a țesutului social. Bine, vor spune aceiași isteți, dar nimeni nu te bagă cu forța într-un cazinou, dacă ești atât de prostovan să te vâri în gura lupului, asta e, plătești. Aici, cum altfel, chestiunea se nuanțează: la fel am putea să desființăm semafoarele care consumă curent electric: pietonii vor fi atenți sau, dacă sunt atât de proști încât să traverseze, își vor asuma accidentele. Sau, dacă tot vorbim despre profit, haideți să legalizăm heroina. O să fie un consum excepțional, banii vor curge abundent, iar bugetul local se va expanda minunat: totul va fi luminos! Sau, de ce nu, să organizeze cineva ședințe de vânătoare urbană. Țintele ar putea fi pensionarii, trofeul ar costa o sumă stabilită care ar ajunge în conturile primăriei. Vă dați seama că marii șefi ar abandona imediat mistreții de la Balc și s-ar muta cu armele pe bulevardul Tomis? Ei, ce distracție ar mai fi, ce carnaval și, mai ales, ce profit! Sigur că am îngroșat mult liniile, dar ați prins ideea: profitul nu poate justifica orice.

S-o luăm în altă ordine: cultura, de exemplu, nu produce beneficii directe. O revistă ca Tomis, veșnică-i fie pomenirea, nu va produce niciodată profit. Nici Teatrul Fantasio, nici Biblioteca Județeană, nici Muzeul Ion Jalea. Ce facem în acest caz, după logica simplistă a cetățenilor ambetați de aerul tare al ideii de profit? Le vom desființa, evident. Păi, dacă nu produc nimicuța, ce sens are? Scriitorii, actorii, muzeografii, pictorii, vor fi urgent reciclați: să măture străzile, să spele paharele, să scoată cartofii, să facă ceva practic cu rezultate imediate, să vadă cu ochii noștri cum curge sudoarea. Cultura? Vorba unui nazist celebru: când aud de cultură, îmi vine să scot pistolul. Dar, cum legea nu permite, putem folosi pixul pentru a semna hotărâri de Consiliu Local pentru desființarea acestor devoratori de buget. Economiile? Imense! Beneficiile? Evidente! Problema este însă, ca întotdeauna, complexă: bine, muncim, transpirăm, producem. Dar ceea ce ne face oameni provine din zone imponderabile care scapă măsurătorii: nu putem cântări educația, nu putem cuantifica spiritul, nu putem cumpăra la kilogram șlefuiala pe care ți-o dă cititul. Ce produce o revistă de cultură? Cu siguranță, nu șuruburi! Atunci, ce? Cuvinte, memorie, istorie. E mult, e puțin? Merită? Probabil răspunsul la această întrebare face diferența dintre om și subcategoriile sale.

Într-o societate așezată, legătura dintre educație și calitatea vieții este evidentă și indiscutabilă. În societatea românească, însă, conexiunea e confuză. Modelele suferă o mutație grețoasă: valorizați sunt maimuțoii gureși, distrușii plini de parale, brutele transpirate. Ceilalți, educați, cu bun simț, cu bibliotecă în casă, învățătorii, profesorii, sunt plasați pe la periferia interesului general. Important e să faci greutatea ta în aur, restul contează prea puțin. Această inversare a valorilor are o legătură directă cu îngălarea generală care transformă România în raiul hoților, în vreme ce, aceeași lume, deplânge hemoragia de inteligență. Șefii acestei țări ajung în fruntea celorlalți prin furt și înșelăciune. Meritul lor nu este unul real, bazat pe valoarea personală, ci unul fantast, inventat, o caricatură din păcate prizată de cei care îi susțin la vârf cu voturile lor. Impostura ridicată la rang de artă este cea care face rău. Nu cultura, care nu aduce profit direct, este cea care trage țara înapoi, ci primitivismul, neobrăzarea, șmechereala patentă, prostia cu doctorat plagiat sunt cele care distrug totul mai abitir ca un roi de lăcuste.

De unde ar trebui să vină schimbarea? Din educație: accesul la beneficiile culturii ar trebui să fie la fel de simplu și firesc cum e accesul în cazinouri pentru minori. Investiția în educație ar trebui să fie politică de stat asumată. Asta presupune, însă, mai mult decât un procent din produsul intern brut național acordat educației, presupune un sistem inteligent care să încurajeze învățarea permanentă, dezvoltarea personală susținută. Vi se pare utopic ce scriu aici? Vi se pare imposibil? În acest caz ne trăim exact viața pe care o merităm.