Externe

Oamenii de știință au creat un nor de cenușă vulcanică

Oamenii de știință au creat primul nor artificial de cenușă vulcanică pentru a testa modalitatea în care avioanele de pasageri pot face față exploziilor vulcanice în viitor, anunță euronews.

Eruperea vulcanului Eyjafjallajokull din Islanda în 2010 a închis cea mai mare parte a spațiului aerian al Europei pentru șase zile, lăsând milioane de pasageri prinși pe aeroporturi și provocând daune liniilor aeriene de 1.3 miliarde de euro.

O echipă condusă de Airbus și Easyjet a aruncat o tonă de cenuță deasupra golfului Biscay din vestul Franței. Cenușa a fost colectată și stocată de oamenii de știință din Reykjavik de la eruperea Eyjafjallajokull.

Un avion Airbus echipat cu detectoare speciale a zburat în apropierea norului de cenușă. Oamenii de știință au descoperit că senzorii au detectat și măsurat cu succes cenușa.

Easyjet a declarat că plănuiește să echipeze o parte din avioanele sale cu echipamente de detectare a cenușii vulcanice până la sfârșitul lui 2014.

 

Despre Autor:

Lasă un comentariu